Textul de mai jos a aparut initial pe Facebook, scris la nervi, fara filtru si fara intentia de a fi „corect”. Il mut aici pentru ca unele texte nu trebuie sa se piarda in scroll.
Scriu randurile astea cu o sila groasa, apasata, din aia care nu mai trece cu o injuratura aruncata pe geam, pentru ca ceea ce s-a intamplat la CCR nu mai e o intamplare, nu mai e un accident de parcurs, nu mai e o scapare, ci este reflexul perfect al unui sistem construit cu rabdare de PSD in ultimii 30 de ani, un sistem unsuros, uns cu pensii speciale, tinut in viata de lasitate, fuga si tupeu, in care patru judecatori, patru umbre cu robă, au decis ca e mai comod sa dispara strategic decat sa stea la masa si sa-si faca treaba pentru care sunt platiti regeste din banii mei si ai tai.
Nu vorbim aici de absenta din motive medicale, nu vorbim de vreo tragedie personala, nu vorbim de vreo urgenta nationala, ci vorbim de o fuga deliberata, calculata, o eschiva de mahala ridicata la rang constitutional, o plecare tactica menita sa blocheze o decizie care deranja prea tare un sistem de privilegii construit pentru o casta care se crede deasupra tuturor, iar cand justitia ajunge sa functioneze dupa principiul „azi nu pot, poate luni, vedem”, nu mai vorbim de stat de drept, ci de o gluma proasta cu aer oficial.
PSD nu mai e de mult un partid, PSD este o stare de spirit toxica, o mlastina care trage dupa ea tot ce atinge, o adunatura mizerabila care a schimbat sigla, dar nu si obiceiurile, continuator direct al PCR-ului nu prin lozinci, ci prin reflexe, prin dispret fata de om, prin dispret fata de munca, prin dispret fata de ideea de raspundere, iar cei patru judecatori care au lipsit azi de la „serviciu” sunt exact copiii acestui sistem, crescuti, promovati si protejati de aceeasi mana jegoasa care de 30 de ani apasa Romania cu bocancul. Ii privesc mental pe acesti patru zero barat ai justitiei, aceste figurine de carton cu functie, si nu pot sa nu ma intreb daca ei chiar cred ca lumea nu vede, ca oamenii nu inteleg, ca fuga lor nu urla mai tare decat orice discurs, pentru ca absenta lor nu a fost o lipsa, ci un mesaj, iar mesajul a fost simplu si brutal: cand e vorba de taiat din privilegii, ne evaporam, cand e vorba de pensii speciale, ne ia brusc greata de munca, cand e vorba de decizii care nu ne convin, ne aducem aminte ca avem alte treburi.
Si acum hai sa vorbim pe sleau despre stalpii nesimtirii politice care au turnat betonul acestei mizerii timp de trei decenii, pentru ca nimic din ce vedem azi nu a aparut din neant, ci poarta semnatura clara a unei galerii de personaje care au confundat statul cu propria mosie: Iliescu cu zambetul lui de bunic al haosului, Vacaroiu cu lentoarea lui de melc bugetar, Nastase cu aroganta lui de boier de carton, Dragnea cu obsesia lui pentru control si razbunare, Ciolacu si Grindeanu, varianta moderna, mai lustruita, dar la fel de goala pe dinauntru, toti fiind piese din acelasi mecanism care a invatat Romania sa inghita, sa rabde si sa astepte mereu „momentul potrivit” care nu mai vine.
Iar mesajul meu pentru votantii PSD, cei care de 30 de ani pun stampila cu aceeasi seninatate cu care iti pui sacosa pe banda la Lidl este simplu si dureros: voi sunteti combustibilul acestei mizerii, voi sunteti apa care uda aceasta buruiana, voi sunteti cei care ati confundat loialitatea cu orbirea si traditia cu prostia comoda, pentru ca nu poti sa te plangi ca tara merge prost cand votezi constant pe cei care au invatat-o sa mearga prost, si nu poti sa te miri ca justitia fuge de munca atunci cand tu ai aplaudat mereu fuga de responsabilitate.
Ne mai miram ca suveranistii lui peste prajit, acesti „isteti” care habar n-au ce inseamna suveranism, dar il folosesc ca pe o parola secreta de birt, au ajuns la 40%? Pai cum sa nu ajunga, cand ani la rand le-ati predat tara impachetata in minciuna, le-ati livrat o justitie care fuge de cvorum, politicieni care fug de raspundere si un stat care se face ca munceste, iar oamenii, satui de aceeasi ciorba reincalzita PSD-ista, au inceput sa caute orice suna a revolta, chiar daca e goala pe dinauntru.
Tot acest spectacol scarbos, cu amanari, cu lipsa de cvorum, cu fuga strategica, cu pensii speciale aparate ca niste relicve sfinte ale nesimtirii, nu este un accident, ci este fotografia fidela a Romaniei crescute sub PSD, o Romanie in care cei de sus se ascund, iar cei de jos sunt certati ca indraznesc sa intrebe, o Romanie in care munca e pentru fraieri, iar privilegiul e pentru baietii destepti.
Si nu, nu mai am rabdare, nu mai am intelegere si nu mai am chef de nuante, pentru ca dupa 30 de ani de aceeasi bataie de joc, singurul lucru care a ramas constant este tupeul lor si obedienta voastra, iar pana cand nu vom spune lucrurilor pe nume, pana cand nu vom scuipa aceasta mizerie din gura si din vot, vom continua sa ne miram, cu o falsa inocenta, de ce tara asta arata exact asa cum a fost votata.
P.S. Sa nu va aud ca va mirati sau ca va plangeti, cand peste cativa ani, unul ca Simion, aceasta multime vida a politicii romanesti, va fi primit la Casa Alba cu onoruri complete. Nu va fi o rusine neasteptata, ci una muncita pas cu pas, o oglinda fidela. Poate ca, in fond, exact asta meritam!!
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu