Merge si asa

Manualul suveranistului modern: cum se salveaza Romania din sufragerie In ultimii ani Romania s-a umplut de oameni care vor sa salveze tara. Serios. Ieri am alergat copilul pe timpul zilei ca si cum as fi vrut sa doboare recordul la 400 m garduri, seara a adormit in 3 minute, nevasta-mea era plecata sa petreaca de 8 martie, asa ca mi-a ramas casa, linistea si Facebook-ul. Greseala clasica. Deschid Facebook-ul si uneori am impresia ca am intrat intr-un congres mondial de geopolitica organizat din sufragerii. In trei comentarii am aflat cum functioneaza economia mondiala, cine controleaza planeta si ce se va intampla in urmatoarele doua luni. Majoritatea acestor analize se fac seara. De pe canapea. Asa ca m-am gandit sa pun cap la cap un mic ghid. Pentru cei care vor sa salveze Romania, dar nu stiu exact de unde sa inceapa. Sau, mai simplu spus, din comentarii. Capitolul 1 – Informarea Prima regula a suveranistului modern e simpla: nu ai incredere in presa, in niciuna! Presa minte. Toata...

Ma uit zilele astea la romanii ramasi prin Dubai si Abu Dhabi care urla pe internet ca statul roman nu face nimic pentru ei si nu pot sa nu ma minunez. Adica tu iti iei concediu intr-o zona unde se poate intampla oricand, orice. Iran, Israel, americani, nave militare, nervi intinsi ca sarma… genul ala de loc unde lumea sta cu ochii pe cer sa vada cine mai lanseaza cate ceva. Dar tu te duci relaxat. Valiza, ochelari de soare, doua poze la piscina, desertul in spate, story pe Instagram. Si cand incepe sa se ingroase gluma… hop, statul roman trebuie sa vina dupa tine. Ba frate!! Asta e cam ca si cum m-as duce eu la picnic in mijlocul unui poligon militar. Pun patura, scot caserola cu chiftele si cand incepe armata sa traga cu tunul sar indignat: "Dom’le, dar statul unde e? Nu vine nimeni sa ma evacueze?" Cam asa suna. Tu te duci acolo. Tu iti alegi locul. Dar daca incepe sa se strice treaba… gata, statul roman trebuie sa vina cu avionul. Si aici vine partea care ma amuza cel mai...

15 minute!! Dimineata de azi a inceput cu o negociere tacuta cu universul..la 6 dimineata. Am sperat la putin noroc, sa prind vreo 15 minute de liniste pana cand un altoi intre Spiderman, Pirat X si Super Things isi incepe programul oficial de superputeri prin casa. Adica alergat prin sufragerie, tipat, explozie de piese Lego si o sabie de plastic infipta in canapea. Alea sunt cele 15 minute in care stau eu cu mine si rasfoiesc presa. Un mic ritual. Un fel de "hai sa vedem ce mai face planeta azi". Si azi…pentru prima data de mult timp…mi-a venit un gand din ala simplu, aproape banal. Destul de deprimant: nu am gasit nicio stire buna. Ba nici una! Am inceput optimist, greseala de amatori Primul titlu: Trump si cele trei scenarii post-conflict. Perfect, zic, incepem calm. Al doilea: ambasadorul Israelului spune ca exista sanse reale ca Iranul sa atace un stat NATO. Bun, se incalzeste atmosfera. Mai jos apar gardienii revolutiei, sau cum naiba s-or numi oamenii aia foarte nervo...

Ba, e fascinant ce se intampla. 48% analfabeti functional. Aproape jumatate. Si totusi, in doua zile, avem mai multi specialisti in Orientul Mijlociu decat are Ministerul de Externe. Parca s-a trimis notificare: "Iran, iesim la analiza." Si poate exagerez. Poate ma enerveaza prea tare. Dar prefer sa ma enervez decat sa ma prefac ca nu vad. Cum ajungi, peste noapte, expert in doctrine militare, tu, absolvent magna cum laude de 10 clase la seral, sectia "prelucrare prin aschiere"? Tu care acum o luna ma intrebai daca NATO e ceva model de masina si sa te las in pace pt ca "oricum toti sunt mana-n mana"? Nu ma deranjeaza ca nu stii. Serios. Nici eu nu stiu multe, sunt chiar bou la fizica cuantica, operatii pe creier, ce sa mai, sunt cu retard sever chiar si la montat mobila de la Ikea. Dar eu spre deosebire, tac, intreb, etc Ma deranjeaza siguranta aia obraznica. Tonul de om care a descifrat harta lumii intre doua scroll-uri. Aroganta aia de "eu am intele...

Aseara am fost la fotbal. Mint. Am fost la repriza a treia, adica la partea aia in care te duci "sa bei o apa",  pentru ca nici bere nu mai pot, sanatate, varsta, lucruri slabe, pocaiti-vaaaaa. M-au certat baietii ca nu mai fac miscare, ca ma stafidesc, ca o sa ma rupa spatele. Te pup, Cata, ai dreptate.  Revelatia despre disciplina m-a tinut un sfert de ora. Dupa care am ajuns acasa, m-am aruncat pe coltar si am deschis telefonul. Si acolo era alta revelatie, fereasca D-zeu si Sofia Vicoveanca unde a ajuns delirul! In martie sunt alegeri prezidentiale. Si Calin Georgescu iese presedinte. Nu candideaza, nu participa, castiga 100%, defapt, e presedinte deja. Pe grupurile de suveranisti era deja atmosfera de instalare. Ton grav. Distribuiri solemne. "Va iesi, a iesit". D-na Cristela rupe magazinele de moda pt a-si gasi rochia perfecta. Atat. Nicio urma de poate. Nicio urma de proces. Pentru o clipa m-am intrebat daca nu cumva s-au tinut alegerile undeva pe ascuns si e...

Ce aveti voi in plus incat eu trebuie sa muncesc pana la 70? Am mai scris despre pensiile speciale. Si atunci am spus ca la final cineva plateste. Nu am spus-o academic. Am spus-o simplu: nota nu dispare, doar se muta. Acum BNR vine si confirma ca 5 milioane de romani vor munci pana la 70 de ani, saptezeci!! M-am uitat la cifra asta si primul gand nu a fost economic. A fost personal, m-am uitat la mine, la cati ani am. Am facut un calcul rapid, din ala pe degete. Nu mi-a placut rezultatul, deloc!! N-ati avea noroc si zile pe lumea asta, voi astia cu pensii speciale, care va credeti mai speciali ca specialii! De ce 5 milioane de romani vor munci pana la 70 de ani? Pentru ca undeva, in ecuatia asta, privilegiile deja acordate nu se ating. Se compenseaza. Iar compensarea nu vine din aer, nu vine dintr-o gaura magica din buget, vine din timp. Din anii celor multi, din anii mei. Si atunci inevitabil imi vine intrebarea, fara sa o impachetez frumos: ce aveti voi in plus? Magistrati, Curtea d...

Acum patru ani, fix in dimineata asta, eram in drum spre Timisoara. Cer senin, un fel de cacao cu lapte in pahar, gandul ca ajung in Banat, ce sa mai, chiar fain. Se anunta o zi buna, chiar buna. Schimbam posturile la radio aiurea. Pe toate, fara exceptie, aceeasi formula: "a inceput operatiunea speciala". Operatiune speciala!!! Am tras pe dreapta cateva secunde. De fapt nu stiu daca au fost secunde, poate un minut, sau poate doar mi s-a parut mai lung. Tineam mana pe volan si ma uitam la bord. Aveam un fel de jucarie de la o benzinarie aruncata acolo, pe care o tot mutam dintr-o parte in alta. Nu stiu de ce imi amintesc asta, dar imi amintesc. Nu eram in Ucraina, nu aveam rude acolo. Si totusi mi s-a pus un nod in gat. O scarba fizica. Pentru ca atunci cand un lider spune "operatiune speciala", de obicei urmeaza morminte. Poate sunt eu prea sensibil. Sau poate nu sunt deloc si doar m-am saturat. Patru ani mai tarziu, razboiul din Ucraina continua. Patru ani de razb...