Ies oamenii in strada. Ies multi, nervosi, cu pancarte si speranta aia incapatanata care la noi refuza sa moara, desi e batuta de ani de zile. Si culmea e, ca eu chiar am zis ca nu mai sunt atent la mizeria din tara asta, ca m-am saturat, ca n-are rost, ca am mai vazut filmul asta si stiu finalul…si totusi inca ma enervez. Probabil am acelasi defect ca telefonul ala vechi pe care tot refuzi sa-l schimbi, nu mai merge bine, dar nu cumperi altul pt ca nu sti sa-ti muti pozele. Ne uitam unii la altii si avem acelasi gand: poate de data asta…desi suntem constienti cu totii ca batem la o usa despre care stim sigur ca nu e nimeni acasa, dar tot mai batem, ca suntem popor politicos si, daca suntem sinceri pana la capat, un pic incapatanati prosteste. Genul ala de incapatanare care te face sa spui “hai ca mai incerc o data”, desi stii exact ce urmeaza. Pentru ca, realist vorbind, ce sa se rezolve? In tara in care justitia functioneaza ca un semafor stricat: verde pentru smecheri, rosu pentru fraieri si galben intermitent cand apare un dosar mare. La noi, dosarele nu se judeca, se lasa la dospit. Le intorci pe toate partile pana se prescriu si apoi spui ca n-ai avut ce face, timpul a fost rau. Nu sistemul, nu oamenii, nu combinatiile. Timpul. Saracul, mereu vinovat de serviciu.
Ne uitam la capii PSD, aceiasi oameni mutati din functie in functie ca piesele de Lego, doar ca Lego-urile astea se fura intre ele si nimeni nu mai stie ce trebuia construit initial. La PNL, nici astia nu-s mai „perfecti”. Nu fura cu zgomot, dar mint linistit, cu aerul ala de oameni seriosi care te privesc fix in ochi in timp ce iti explica de ce n-ai vazut bine ce-ai vazut. Genul de minciuna care te face sa pleci acasa si sa te intrebi daca nu cumva tu esti problema.
USR-ul ramane o ironie frumoasa, aproape dureroasa. Urlau „fara corupti”, iar intre timp unii dintre sefii lor aveau declaratii de avere si CV-uri care aratau impecabil pana cand incepeai sa le citesti cu atentie. Nu ca sa descoperi ceva exploziv, ci ca sa-ti dai seama ca povestea miroase a rahat.
Apoi apar personajele cu mansarda grav avariata. Sosoaca vorbeste si ai senzatia ca esti prins intr-o sedinta de bloc transmisa live, unde se discuta in acelasi timp NATO, vaccinuri si cine a pus gunoiul pe palier. Simion urla ca un descreierat convins ca volumul tine loc de idei, un extremist de 3 lei care a confundat politica cu galeria, patriotismul cu spumele la gura si crede sincer ca daca tipi suficient de tare, democratia se sperie si iese din sala. Si peste tot apare guru Georgescu, omul trimis direct de Iisus sa ne izbaveasca. El nu candideaza, el se arata, el apare pe modul Ninja. Nu explica, el profeteste. Vorbeste in fraze care suna adanc doar pana incerci sa le traduci in romana normala si iti dai seama ca nu prea ai ce face cu ele, in afara de a da scroll mai departe.
Intre timp, mai apare cate o teapa Nordis. Oameni care si-au pus economiile pe masa, ani de munca si speranta ca „macar atat”, si au ramas cu promisiuni. Statul se uita la ei ca la niste clienti care n-au citit fontul mic, desi fontul ala era mic intentionat. Anchete lungi, explicatii multe si rezultate zero. Clasic. Atat de clasic incat aproape ca te linisteste: macar stii la ce sa te astepti. Si atunci ma uit din nou la oamenii din strada si simt respect, dar si indoiala. Pentru ca tara asta nu pare in criza, pare in rutina. Sistemul nu e stricat, e reglat. Justitia e ca o umbrela gaurita: arata bine in poze, o tii cu tine, dar cand ploua serios, te uzi pana la chiloti si tot tu te sudui ca nu te-ai uitat la Busu inainte sa iesi din casa.
Asa ca da, iesim, strigam, speram si probabil o s-o mai facem, pentru ca, in ciuda tuturor dovezilor, ne place sa credem ca poate de data asta o sa fie diferit. Dar intre capi de partid, mincinosi profesionisti, profeti de Facebook, golani cu microfon si tepe tratate cu ridicat din umeri, e greu sa mai crezi in miracole. In Romania, timpul nu rezolva nimic. Doar prescrie, sterge urmele si ne mai lasa o data sa batem la usa goala, convinsi ca poate, de data asta, chiar se va auzi ceva din interior.
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu