Unele texte merita mai mult decat un scroll😉
Imediat e Craciunul, e liniste relativa, frigiderul e plin pana la limita bunului-simt, televizorul merge in surdina si eu, ca in fiecare decembrie, ma asez pe marginea patului, ma uit putin in gol si imi spun foarte hotarat ca la anul sigur va fi mai bine, ca asa simt, desi recunosc cinstit ca exact cu sentimentul asta am intrat si anul trecut, si acum doi ani, si cam de cand am inceput sa fiu atent la ce se intampla in jur.
Si cum stau eu cu speranta asta proaspat scoasa din ambalaj, ca un cadou frumos impachetat dar suspect de usor, incepe inevitabil sa mi se adune in cap anul care se termina, ca o lista de promisiuni bifate cu pixul dar niciuna indeplinita, un sir de „stati linistiti” urmate de „n-a fost vina noastra”, in care suveranistii mi-au anuntat razboiul atat de des incat, daca era adevarat, ajungeam deja la pace, reconstructie si manual scolar despre cum am supravietuit, cu vaccinuri care, potrivit internetului profund, dau autism, cipuri, obedienta si probabil si pierderea sufletului national, toate explicate cu o siguranta de om care n-a citit nimic, dar e convins ca a „inteles esenta”.
Si cand credeam ca absurdul are totusi o limita, apare momentul mistic, anul in care guru Georgescu m-a luminat ca apa nu e chiar H2O, ca Pepsi-ul vine cu cipuri, ca eu, ca roman, am o scanteie divina speciala si ca Muntii Carpati sunt niste sanctuare energetice unde universul isi face revizia generala, iar noi suntem gardienii spirituali ai planetei, un fel de daci cosmici, Jedi balcanici, neamul neamurilor, doar ca cu infrastructura slaba si fara 3 lei in jep. Totul, desigur, livrat cu „trezirea in constiinta”, spusa pe un ton jos, aproape soptit, de parca adevarul suprem nu poate fi rostit decat la lumina veiozei, in timp ce restul lumii, complet adormite si prost informate, continua sa creada in prostii banale precum chimia, fizica si apa de la robinet.
In tot acest decor cosmic, am vazut statul roman mergand inainte, condus ferm de Marcel Ciolacu, acest absolvent magna cum laude a claselor gimnaziale din Buzau, care a dus economia cu o mana sigura direct intr-un WC public, din care mi se explica periodic ca, de fapt, miroase a levantica, mult mai bine ca inainte, doar ca eu nu inteleg noile standarde, iar daca nu ma mai uit la preturi, datorii si facturi, chiar pare progres. PNL-ul a fost si el acolo, nici mai breaz, nici mai discret, consecvent in sub mediocritate, aruncand mizerii inclusiv spre Bolojan, omul care a avut tupeul nesimtit sa demonstreze ca administratia poate functiona fara circ, fara isterie si fara discursuri goale, lucru de neiertat intr-o tara unde zgomotul tine loc de performanta. USR-ul, in fundal, mi-a promis schimbarea cu naturaletea cu care altii respira, mult, frumos si complet fara efect, iar UDMR si-a vazut linistit de oportunismul lui clasic, genul de oportunism atat de constant incat nu ma mai supara, pentru ca pare deja trecut in Constitutie.
Si peste toate astea apare Grindeanu, omul care vrea mereu sa plece, dar ramane, care ameninta cu iesirea de la guvernare din patru in patru minute, convins ca, daca tot il depaseste pe cel de pe locul doi, ajunge lider, intr-o logica politica in care scandalurile Nordis sunt decor, avioanele private sunt detalii, iar urletele sunt strategie, nu nervi, intr-un spectacol in care pleaca doar in declaratii si ramane bine-mersi in functii...ce sa mai, un fel de euglena a clasei politice.
Si totusi, cu toate profetiile, revelatiile energetice, economiile vai si-amar de ele, partidele care se saboteaza singure si liderii care confunda certitudinea cu lipsa de argumente, ajung iar aici, la masa de Craciun, unde dispare geopolitica, se evapora vibratiile dacice si ramane speranta aia absurda, incapatanata, care refuza sa moara, desi a fost facuta praf tot anul.
Asa ca imi doresc, si va doresc, sarbatori cu ras sanatos, cu mai putine adevaruri absolute si cu suficient umor incat sa nu mai luam in serios orice prostie spusa foarte grav, iar daca tot suntem neamul neamurilor si gardienii spirituali ai planetei, macar sa fim unii care stiu sa rada bine de ei insisi.
Craciun fericit si un An Nou in care speranta sa nu fie o promisiune politica.
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu