Totul porneste, cum se intampla de obicei, de la o declaratie aparent banala a lui Mark Rutte (boss-ul ala mare de la NATO), genul de fraza care n-ar trebui sa supere pe nimeni, dar care reuseste performanta asta fara efort. In imaginarul suveranist, Rutte nu e om, e o combinatie intre dracu’ in forma lui finala, negru absolut, si tot ce n-au inteles ei vreodata despre lume si despre motivul pentru care realitatea nu mai respecta ce au ei in cap. In aceeasi mitologie intra, evident, si Ursula von der Leyen, tanti Ursula, vazuta ca o vrajitoare-sefa de Bruxelles care se trezeste dimineata doar ca sa mai ia ceva Romaniei.
Omul spune ca a crescut cu ideea ca Nicolae Ceausescu va conduce Romania pentru totdeauna si ca faptul ca Romania e astazi in UE si NATO e unul dintre marile evenimente ale istoriei recente. Nu e propaganda, nu e emotie ieftina, e o constatare rece: atunci parea ca nu exista iesire, iar azi iesirea e realitate. Atat. Aparent suficient cat sa aprinda fitilul.
Pentru ca imediat ce apar cuvintele UE si NATO, ies la suprafata istetii care intreaba apasat ce ne-au dat astia, afara din UE, afara din NATO, sa fim suverani, sa fim liberi, sa fim… ceva. Nu e foarte clar ce, cu cine sau incotro, dar sigur e mai bine singuri. Un plan geopolitic vag, construit din vorbe mari, care incepe cu mandrie si se termina invariabil cu acel „vedem noi pe parcurs”.
De aici incepe bocetul national, recitat aproape mecanic: pe vremuri era mai bine. Traiam mai rau, dar eram mandri. Traiam mai rau, dar produceam, ce anume, nu e foarte clar. Traiam mai rau, dar Ceausescu ne-a lasat pe zero. Traiam mai rau, dar eram daci liberi. Tiparul e simplu: „mai rau” e recunoscut, dar trecut rapid cu vederea, pentru ca finalul trebuie sa sune bine. Altfel nu mai functioneaza povestea.
Si inevitabil apare replica personala, cu aer de superioritate: „Bine, ma, ochelaristule, te-ai apucat tu sa comentezi? Ca pe vremea aia aveai cinci ani si faceai caca in scutece de panza.” Corect. Aveam cinci ani, faceam caca in scutece de panza, pentru ca Pampers-ul era burghez, decadent si probabil agent CIA. Doar ca intre timp am crescut si, spre deosebire de altii, n-am ramas blocat mental in anii ’80, cu nostalgia pusa la borcan.
Da, n-am trait constient comunismul. Si nu, asta nu e scuza pe care cred unii ca e. Am citit, am intrebat, m-am documentat, am ascultat oameni care chiar au trecut prin vremurile alea si care nu le povestesc cu ochii umezi, ci cu o pauza lunga si un „bine ca s-a terminat”. Asa ca da, comentez. Scriu, pentru ca memoria nu e doar ce-ai trait, ci si ce-ai inteles.
Iar daca iei nostalgia asta la bani marunti, se dezumfla imediat. Traiam mai rau, dar eram mandri. Adica aveam frig in case, mancare putina, viata mica si control peste tot, dar mergeam cu fruntea sus. E ca si cum ai spune ca cineva care merge descult prin zapada e fericit pentru ca nu se plange. Mandria aia nu era virtute, era mecanism de supravietuire.
Produceam, sigur ca produceam. Mult, prost si fara sens. Piulite ca sa existe, nu ca sa tina ceva. Un ciocan pe zi era performanta, in timp ce altii faceau cinci pe minut si se gandeau deja cum sa le faca mai bune. Ei concurau, noi bifam. Ei inovau, noi respectam planul si speram sa nu vina in control maistrul ala cu 4 clase absolvite, dar pupator de dos la directorul intteprinderii, care si ala era o mizerie imensa.
Si aici ajungem la libertatea aia legendara. Eram liberi, ni se spune. Atat de liberi incat ascultam Radio Europa Libera in soapta, cu volumul la minim, si ne gandeam de doua ori inainte sa spunem orice, oriunde, cu oricine. Nu era liniste, era frica. Nu era pace, era autocenzura. Doar ca tacerii fortate, privite din prezent, ii spunem comod ordine.
Iar azi vine ironia suprema. Oamenii care urla cel mai tare „afara din UE si NATO” o fac tocmai pentru ca sunt liberi sa o faca. Nimeni nu-i opreste, nimeni nu-i reduce la tacere.
Daca Rutte si Ursula sunt raul absolut, atunci sunt primii draci din istorie care te lasa sa-i injuri in public, sa ceri afara din UE si NATO si sa plangi dupa Ceausescu, fara sa patesti absolut nimic.
Asta nu e tiranie. E libertatea pe care unii o confunda cu pierderea ei sau, mai probabil, cu faptul ca realitatea nu mai arata cum si-ar dori ei.
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu