Treceți la conținutul principal

Decizia CCR pe pensiile speciale și reacția ICCJ: Bruxelles, salvează-ne!

    


Am asteptat ani de zile decizia asta a CCR-ului. Ani in care pensiile speciale au fost plimbate prin comisii, prin talk-show-uri, prin conferinte solemne despre „echilibru” si „stabilitate”. Mereu ni se spunea ca e complicat. Mereu ca trebuie prudenta, mereu ca nu e momentul.

Si vine Decizia CCR nr. bla bla de azi (zi istorica) Modificarile sunt constitutionale. Varsta de pensionare urca la 65 de ani. Pensia plafonata la 70% din ultimul salariu net. 

Atat.

Nu demolare, nu amputare. O limitare.

Si imediat, tanti Lia, aceasta, la dracu' ca ma abtin,  anunta ca ICCJ va sesiza „institutiile europene competente” pentru apararea independentei justitiei. 

Aici incepe iritarea.

Pentru ce exact se merge la Bruxelles? Pentru faptul ca un magistrat iese la pensie la 65 de ani? Pentru un plafon de 70%? Asta e criza care trebuie ridicata la nivel continental?

Medici opereaza la 70 si ceva de ani, cu viata omului pe masa. Profesori predau pana aproape de 70. Oameni din privat muncesc pana cand nu-i mai tin genunchii. Dar in cazul magistratului, apropierea de o varsta standard devine pericol pentru independenta sistemului?

E greu sa nu vezi disproportia.

Nu spun ca meseria e usoara. Nu spun ca nu exista uzura. Dar cand invoci independenta pentru 5 procente, inevitabil apare suspiciunea ca nu vorbim doar despre principii.

Ce anume se prabuseste la 65 de ani? Ce mecanism se rupe la 70%?

Concret.
Fara metafore.

Daca exista un risc real, spuneti-l clar. Nu in comunicate rotunde.

Pentru ca altfel pare ca atingerea nu e a sistemului, ci a confortului.

Si aici vine partea politica. Judecatorul PSD care schimba tabara nu o face din revelatie morala. In politica romaneasca nu exista iluminari subite. Exista calcule. Exista trocuri.

Ce a castigat Grindeanu?

Un vot pentru alt vot? O lege trecuta mai usor? O pozitie pastrata? Nu stim exact. Dar nici nu cred in coincidente pure. Sorinaccio nu face acte de bunatate, el respira doar pt el si sleata de pupincuristi care-l inconjoara

In timp ce noi discutam despre independenta, cineva face aritmetica politica.

Poate imi scapa un detaliu tehnic. Daca da, explicati-l, simplu, sa pot pricepe!

Din afara, scena arata simplu: un sistem obisnuit cu un anumit nivel de privilegiu care reactioneaza exagerat cand acel nivel e limitat.

Europa e doar scena. Atat.
Reflexul e problema. Iar reflexul spune ceva despre obisnuinta. Despre cat de greu e sa accepti normalizarea dupa zeci de ani de exceptie.

Si, intre timp, noi ne uitam la cifre, la declaratii, la mutarile politice si invatam ceva.

Ca atunci cand lovesti confortul, reactia e imediata.
Indiferent cum o ambalezi.
 
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.










Labels:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...
2 comentarii
Read more »

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...
2 comentarii
Read more »

Ziua in care linistea a fost ingropata in zapada

In sfarsit. Prima zi de gradinita. Miha & Vale, va aduc cooooopilul!!!!😀 Dupa aproape trei saptamani in care casa mea a functionat ca un amestec de gradinita improvizata, sala de sport, atelier de arta abstracta si tabara de pirati cu program non-stop, urma momentul ala rar si fragil: linistea. Nu linistea din reclamele la ceaiuri, ci aia simpla in care poti bea o cana de apa fara sa fi intrebat din cinci in cinci secunde „tati, da' de ce?”, urmat inevitabil de inca un „da' de ce?” despre raspunsul precedent. M-am culcat cu gandul asta, optimist, naiv, neexperimentat. Dimineata, fix cand eram in mijlocul visului ala blana, stii tu, ala in care stau in Maldive la masa cu Madalina Ghenea, beau ceva rece fara sa ma grabesc nicaieri si, ca bonus, mai aflu si cele sase numere norocoase la Joker, vine jumatatea mea si ma trezeste brusc. „ROOOOBERT, E ZAPADA! IESI SI CURATA, CA NU PUTEM IESI DIN CURTEEEE!! Sar din pat buimac, trag nadragii de scandal peste pijamale, normal, ca ci...
Un comentariu
Read more »