Treceți la conținutul principal

Alo, Serghei. Revin imediat, sunt în sedinta




Make Romania great again - linistea dintre doua telefoane

Dupa o zi faina, cu oameni misto am ajuns acasa si m-am aruncat pe coltar, locul meu preferat din casa...si am zis sa vad ce se mai intampla in lumea asta bolnava...si bam citesc despre un dilau din guvernul Ungariei care raporta direct la Moscova si ce manca. Acum cativa ani, dupa ce citeam asa ceva, ma apucau dracii, suduiam ca soferii aia nervosi in cea mai mare intersectie din Bucuresti, dar acum, ne....sunt calm, chiar cu un zambet in coltul gurii.

Sunt linistit.

E o liniste stranie. Ca atunci cand iti dai seama ca n-are rost sa mai convingi pe nimeni… si incepi sa spui lucrurile direct.

Citesc: ministru de externe, Ungaria, UE, intalniri, confidentialitate.

Apoi partea simpla:
pauza de cafea → telefon → Moscova.

Atat.
Nu e conspiratie. E mai rau, e banal.
Si tocmai asta e problema. Nu mai sare nimeni de pe scaun.

Alo, Serghei.
Iti zic repede ce vor astia, ca intru iar in sedinta.

Stau un pic si ma gandesc… cat de linistit trebuie sa fii sa faci asta? Nu nervos, nu pe ascuns, chiar linistit.

Convins ca e ok. Ca asa se face.

Aici, inevitabil, o luam pe local.
Ca si la noi exista versiunea asta. Doar ca nu suna nimeni.
La noi e mai… pe interior. Nu stiu cum sa-i zic altfel. Noi avem revelatii, incepe spectacolul.

Apa nu e doar H2O, gazul nu e doar gaz, apocalipsa vine de la apuca lipsa, ce sa mai, te doare mintea ce scoate dilaul pe gura...

Realitatea… nu mai e nici ea foarte sigura.
Lumea asculta, nu rade, nu intreaba.

Din aproape in aproape, ajungi in acelasi loc. Fara sa-ti dai seama cand.

Nu mai e vorba de Est sau Vest. Incepe sa ti se para normal.

Asta e partea ciudata, nu mai pare nimic exagerat.

Unul suna la Moscova intre doua sedinte, altul de aici din spatiul carpato-danubiano-pontic iti explica, calm, ca de fapt noi n-am inteles nimic pana acum

Reactia nu mai e aia de inainte. Se stinge.
Nu mai zici "stai putin", zici "mda" si mergi mai departe...eventual dai scroll.

Poate aici e toata chestia, nu ca exista oameni din astia, au existat mereu tembeli treziti in constiinta

Si poate ca idiotii astia au inceput sa para normali, ca o optiune, ca un curent, ca ceva ce "merge"

Si aici e partea care ma incurca putin, daca stau sa ma gandesc… ca nu stiu exact cand s-a intamplat asta. 

Sau daca doar n-am fost atent. Intre timp, cineva suna, sau nu suna, dar transmite. Si undeva, la capat, cineva asculta.

Calm.
Fara graba.
Merge si asa.

Si exact asta ar trebui sa ne sperie.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.
Labels:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...
2 comentarii
Read more »

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...
2 comentarii
Read more »

Ziua in care linistea a fost ingropata in zapada

In sfarsit. Prima zi de gradinita. Miha & Vale, va aduc cooooopilul!!!!😀 Dupa aproape trei saptamani in care casa mea a functionat ca un amestec de gradinita improvizata, sala de sport, atelier de arta abstracta si tabara de pirati cu program non-stop, urma momentul ala rar si fragil: linistea. Nu linistea din reclamele la ceaiuri, ci aia simpla in care poti bea o cana de apa fara sa fi intrebat din cinci in cinci secunde „tati, da' de ce?”, urmat inevitabil de inca un „da' de ce?” despre raspunsul precedent. M-am culcat cu gandul asta, optimist, naiv, neexperimentat. Dimineata, fix cand eram in mijlocul visului ala blana, stii tu, ala in care stau in Maldive la masa cu Madalina Ghenea, beau ceva rece fara sa ma grabesc nicaieri si, ca bonus, mai aflu si cele sase numere norocoase la Joker, vine jumatatea mea si ma trezeste brusc. „ROOOOBERT, E ZAPADA! IESI SI CURATA, CA NU PUTEM IESI DIN CURTEEEE!! Sar din pat buimac, trag nadragii de scandal peste pijamale, normal, ca ci...
Un comentariu
Read more »