Treceți la conținutul principal

Cum sa pierzi si totusi sa pari ca nu pierzi


Fereasca D-zeu si Relu Tamas daca am vazut asa ceva

Lumea asta se duce dracu' daca pana si bloggerii rusi pro razboi, avertizeaza ca pierderile tot mai mari survenite de mama Rusie precum si incapacitatea de a contracara atacurile cu drone, ar putea impinge Rusia catre ceea ce ei numesc o "pace rusinoasa si umilitoare"

Si aici se rupe filmul.

Pentru ca in timp ce ei vorbesc de pierderi si "pace umilitoare", la noi incepe festivalul de explicatii.

Adica realitatea zice una… si noi raspundem cu un comentariu mai lung.

Ei pierd oameni, noi castigam argumente, ei au drone, noi avem explicatii.
Si, aparent, la noi se castiga la puncte.

Pentru ca am ajuns in punctul in care orice se intampla pe front nu mai conteaza. Conteaza cum explicam dupa.

Rusia nu pierde. Nu, nu. Rusia… gestioneaza artistic o serie de esecuri consecutive. Ca mine cand imi spun ca nu am burta, doar s-a mutat aerul mai in fata.

Si aici, undeva intre realitate si imaginatie, intra in scena romanul nostru rusofil. Omul care nu renunta. Nu poate, e peste el. E ca alarma aia care suna dimineata si tu o opresti… dar ea revine, mai tare, mai enervanta.

Eu ii vad peste tot. In comentarii, in discutii si in viata.
"Nu pierde Rusia, e strategie, e sah 7D."  Nu-l intelegem noi. Nici ei, nici piesele. La un moment dat dispare tabla si apare o explicatie."

Si stau si ma gandesc — ba, daca Rusia ar ramane fara tancuri, fara soldati, fara harti… ar aparea cineva sa zica: "Exact asta era planul, sa-i deruteze complet pe ucraineni...sa nu mai aiba ce lovi."

Atat, aici am cedat.

Pentru ca logica asta e ca atunci cand masina nu mai porneste si tu dai muzica mai tare, poate isi revine din vibe si bas.

Si apare si distributia locala, ca orice tragedie are si o comedie atasata. Diana Sosoaca intra ca un breaking news care tipa la alt breaking news, Calin guru Georgescu vorbeste de parca tocmai a primit un mesaj de la univers printr-o sticla de cola, iar George Simion e live peste tot, inclusiv unde nu e, explicand ca adevarul exista, dar nu pentru oricine. Trebuie sa-l meriti, sau sa-l inventezi..

Si aici m-am blocat, serios. Ce credeau ca o sa se intample? Nu stiu, ba stiu. Dar nu-mi convine.

Si aici e partea care ma rupe, nu ca Rusia pierde. Aia e deja evident. Ci ca unii nu pot sa accepte asta nici daca le cade "realitatea" lu' Alexandreasca direct in moalele capului cu tot cu dovezi.

La ei nu exista varianta "pierde"
Exista doar: "nu intelegi tu", "e strategie", "stai ca se vede mai tarziu"....e Soros...replici din astea auriste

E ca la pacanele: ai pierdut tot, dar tu mai bagi o fisa, ca sigur acum vine. Si mai bagi una si inca una.
Pana nu mai ai ce pierde, dar ai explicatii.

Asta e.
"Nu pierde Rusia."
Bine.

Nu pierde, doar ca… pierde.

Daca era dupa explicatii, Rusia castiga din 2023

Stai ca am uitat ceva. Partea mea preferata: explicatiile. Frate, daca ar exista taxe pe explicatii, am iesi din deficit maine si Ilie smecherie ar fi tot un zambet

"Nu sunt pierderi, sunt repoziționari, nu sunt infrangeri, sunt etape, nu e haos, e proces."
Proces, da. Ca atunci cand bagi bani intr-o schema dubioasa si la final ramai cu o lectie valoroasa si zero bani. Dar cu incredere. Multa incredere.

Eu am avut o perioada in care credeam ca daca ignor problema, dispare. Nu disparea, doar crestea, ca drojdia.

Si totul merge pana la un punct. Pana cand incepi sa te uiti in jur si vezi ca nu ploua cu bani, nu vine nimeni cu salvarea, nu exista niciun plan secret care sa ne faca bine fara sa facem nimic.

Exista doar un grup mare de oameni care tin cu dintii de o idee si o trag dupa ei ca pe un geamantan cu o roata rupta. Scartaie, nu conteaza....merge.

Si daca mai castiga Rusia putin…nu mai zic nimic.

Serios.

Ma uit, dau din cap si tac.

Pentru ca aici nu mai e despre razboi, e despre cine are curaj sa spuna realitatea…si cine are explicatii.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...

Ziua in care linistea a fost ingropata in zapada

In sfarsit. Prima zi de gradinita. Miha & Vale, va aduc cooooopilul!!!!😀 Dupa aproape trei saptamani in care casa mea a functionat ca un amestec de gradinita improvizata, sala de sport, atelier de arta abstracta si tabara de pirati cu program non-stop, urma momentul ala rar si fragil: linistea. Nu linistea din reclamele la ceaiuri, ci aia simpla in care poti bea o cana de apa fara sa fi intrebat din cinci in cinci secunde „tati, da' de ce?”, urmat inevitabil de inca un „da' de ce?” despre raspunsul precedent. M-am culcat cu gandul asta, optimist, naiv, neexperimentat. Dimineata, fix cand eram in mijlocul visului ala blana, stii tu, ala in care stau in Maldive la masa cu Madalina Ghenea, beau ceva rece fara sa ma grabesc nicaieri si, ca bonus, mai aflu si cele sase numere norocoase la Joker, vine jumatatea mea si ma trezeste brusc. „ROOOOBERT, E ZAPADA! IESI SI CURATA, CA NU PUTEM IESI DIN CURTEEEE!! Sar din pat buimac, trag nadragii de scandal peste pijamale, normal, ca ci...