A mai zis Emilut una.
Tren metropolitan in Cluj. Aproape realitate, aproape.
Am citit si m-am oprit putin. Nu mult. Doar cat sa rad scurt, din ala pe nas, gen "hai ca iar".
Eu, de obicei, nu plec la 7, n-am de ce. (Inca).Nu sunt genul. Dar daca, printr-o minune sau tragedie, cade un asteroid in curte si sunt obligat sa plec spre Cluj la 7 fix…m-a luat dracu.
Nu figurat. Real!!
La ora aia, drumul nu mai e drum. E experiment social. E locul in care vezi toate formele de resemnare umana: claxoane scurte, injuraturi in gand, oameni care se uita in gol ca si cum si-au pierdut ceva important… gen rabdarea.
Dar Emilut vorbeste de tren metropolitan.Asta minte cum respira
Serios.
Stai bara la bara, te misti din inertie, nu din vointa. Mai inaintezi doi metri, te opresti. Mai un semafor, mai o frana. La un moment dat nu mai stii daca mergi sau doar participi.
Si undeva, in paralel, in alta dimensiune, probabil, vine trenul. Elegant, linistit. Leaga localitati, face Clujul mai "mare" pe hartie. Suntem aproape de civilizatie.
Pe hartie!!!
Nu zic, ideea de tren metropolitan Cluj suna bine.
Chiar suna bine si fix asta ma enerveaza.
Pentru ca e genul ala de bine pe care il auzi de 10 ani si incepi sa-l confunzi cu zgomot de fond. Ca centura metropolitana. Aia care vine, vine de mult. Vine sigur. Vine… imediat, dar nu o vede nimeni!
Poate gresesc. Dar nu cred.
Pentru ca eu traiesc aici, nu pe macheta, nu in prezentari. In Clujul ala unde iti cauti loc de parcare ca si cum ai cauta chirie ieftina, teoretic exista, practic nu l-a vazut nimeni.
Ieri, de exemplu, m-am invartit 27 minute in jurul IOCN-ului...ba sunteti nebuni? 27. Le-am numarat.
La un moment dat am vazut un loc liber. Am accelerat usor, ca un pradator. Din lateral a aparut altul, mai rapid. A intrat, a castigat.
M-am uitat la el, s-a uitat la mine.
Ne-am inteles din priviri: jungla.
Dar trenul vine.
Am vazut si harta aia frumoasa. Linii drepte, curate, colorate. Parca era desenata cu rigla. Nimic stramb, nimic blocat, nimic romanesc. Te uiti la ea si ai senzatia ca esti deja in 2040.
Inchizi poza si dai intr-un ambuteiaj.
Direct. Atat.
La un semafor am stat atat de mult incat am schimbat trei melodii… si am ajuns sa ascult una pe care nici nu stiam ca o am in telefon.
La un moment dat nici nu mai ascultam. Ma uitam la tipul din fata. Avea un bradut parfumat atarnat stramb. Se balansa incet. Ma uitam la el ca prostul.
Si asta ma enerveaza.Nu visul. Nu trenul in sine.
Nu asta.
Ci diferenta asta obositoare dintre ce se promite si ce traiesc eu zilnic la volan.
Avem planuri pentru 2050, dar nu avem fluiditate pentru marti dimineata.
La mine pe strada, dupa fiecare ploaie mai sanatoasa, la vecinul intra apa in curte. Nu un pic, intra serios. S-au facut rigole, s-au "rezolvat" lucrurile. Brici, ce sa mai.
Apa nu stie asta.
Si tot intra.
Dar noi optimizam mobilitatea urbana regionala.
Uneori ma gandesc ca noi nu traim in acelasi oras cu oamenii care fac anunturile astea. Ei sunt in Clujul de prezentare. Noi suntem in Clujul de zi cu zi.
Cu trafic, nervi, claxoane… si multa resemnare.
Si intre ele… o diferenta de vreo 25 de ani.
Nu stiu, poate chiar o sa existe trenul asta metropolitan Cluj. Poate o sa fie functional, curat, la timp. Poate o sa urc si eu in el, calm, fara sa ma grabesc, fara sa injur.
Poate.
Dar pana atunci, daca mai cade cate un “asteroid” si sunt obligat sa plec dimineata…stiu deja ce ma asteapta.
Si daca ma intrebi ce cred despre trenul metropolitan… iti zic sincer.
Merge si asa.
Doar ca "asa"-ul asta ne costa ani, nervi, zile intregi pierdute in coloana.
Emilut… nu ne mai arata randari.
Arata-ne realitatea!
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Merge si asa.
R.
Comentarii
Trimiteți un comentariu