Am cumparat...sa fie!

Fereasca D-zeu si Veta Biris

Eu stiu ca am sinapse rupte, adica deh, imi cunosc nivelul, si printre multe alte tampenii in cap, am si o slabiciune mare (probabil vine din traumele copilariei)...daca vad ceva la reducere, iau mai mult decat imi trebuie, doar ca sa nu raman cu gandul ca puteam sa fiu mai prevazator si n-am fost, vb aia, sa-ti fie frica de putin, nu de mult. Cand sunt in forma ma hotarasc sa-mi cumpar o camasa, si iau 6, toate albe (om dilau ce sunt), rup rafturile daca e promotie la hartie igienica, sampoane...merg pana acolo incat sunt extaziat daca vad promotie la rotopercutoare cu cap vidia, polizoare, etc... sa fie maica

Stiu, sunt prajit!

Statul roman, in schimb, a dus reflexul asta la alt nivel si s-a apucat sa cumpere vaccinuri de parca urma sa imunizam si rudele mai indepartate ale continentului.

Noi n-am cumparat vaccinuri din grija, am cumparat din panica organizata.

La un moment dat aveam mai multe doze decat oameni dispusi sa creada ca exista virusul. Nici macar nu mai vorbesc de vaccinat, acolo deja intram in zona premium. Noi eram inca la nivelul la care jumatate din tara negocia cu realitatea ca si cum realitatea ar fi fost un vecin prost informat.

Pe moment, totul parea serios, european, responsabil. Genul ala de moment in care dai din cap grav si speri ca are sens, desi nu e foarte clar pentru nimeni.

Dupa care a venit partea noastra.

Ne-am uitat la ce am cumparat ca la ceva luat intr-o seara proasta, care dimineata nu mai are nicio logica, dar e deja platit pe jumatate si nu mai ai chef nici sa-l returnezi, nici sa recunosti ca ai gresit.

Si apare gandul ala mic, pe care nu-l spui tare:

Poate n-a fost doar haos.

Poate a mers totul prea bine.

Noi comandam, la Bruxelles se aproba, companiile facturau, iar undeva cineva sigur zambea. Nu zic ca e ceva dubios. Zic doar ca a mers suspect de bine pentru o improvizatie.

Partea interesanta incepe cand apare nota de plata.

Atunci Romania devine, brusc, o tara de experti in trecut. Toti stiu exact cine n-a fost de vina, cine n-a fost acolo, cine n-a semnat. O claritate pe care n-am avut-o niciodata in timp real, dar o avem impecabil dupa.

Si intra in scena suveranistii.

Aia care ieri iti explicau ca virusul e o inventie, azi iti explica ce clauze trebuiau negociate. Aia care nu purtau masca pentru ca "nu respira liber si sacru", acum respira responsabilitate politica. Aia care nu credeau in seringi au inceput sa creada in contracte.

E o transformare din aia pe care o vezi pe Facebook si nu-ti vine sa crezi ca e acelasi om.

Si inevitabil apare replica: "Daca eram noi, nu se intampla."

Aici chiar ii cred.

Pentru ca la noi nu se intampla nimic pana nu devine prea tarziu.

Adevarul e simplu: nu au gresit doar unii. Fiecare a participat in felul lui. Unii au semnat, unii au aplaudat, unii au negat, restul au comentat. Acum toti ne uitam la nota si incercam sa ne amintim cine a comandat, toti platim.

Responsabilitatea, in schimb, nu s-a prezentat.

Si asta e partea noastra cea mai constanta: nu faptul ca gresim, ci cat de repede mutam vina dintr-o parte in alta pana nu mai apartine nimanui, dar ramane la toti.

N-avem spitale, n-avem incredere si, aparent, n-avem nici unde sa punem vaccinurile pe care le-am cumparat cu atata convingere.

In schimb, avem loc pentru vina.

Si, ca orice lucru bine intretinut in Romania, vina nu expira, doar isi schimba proprietarul.

Si, de obicei, tot la noi se intoarce, ca doar n-o sa ramana la cine a pus-o.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.

R.