Treceți la conținutul principal

A plecat Orbán!


Ungurii l-au trimis acasa pe Viktor Orban dupa 16 ani. Noi inca dezbatem daca merita sa ne ridicam din pat pentru vot.

Ba, m-am tot intrebat ce blestem o fi pe poporul asta de ajungem, ciclic, sa ne luam lectii de la altii pe care ii consideram, din reflex, "mai inapoiati". Si uite ca vine momentul ala incomod in care trebuie sa recunosc: vecinii nostri, ne-au dat o lectie simpla, fara filozofie, fara drama. S-au dus la vot si au schimbat ceva.

Optzeci la suta prezenta!!!!!!!!!!

La noi, 80% e procentul de oameni care iti explica la bere ca "nu are rost".

Si aici incepe comedia.

Pentru ca, in timp ce ungurii il trimit acasa pe omul care a cochetat ani de zile cu Moscova si a mai scapat, printre dinti, vise umede cu harti redesenate, la noi exista o categorie vocala de "suveranisti" care l-au aplaudat cu ambele maini. 

Cu patos, cu spume, cu nerv.

Suntem suveranisti doar pana apare cineva mai autoritar de admirat.

Asta e performanta noastra intelectuala: sa zbieri despre neam si tara, dar sa-ti alegi idolii geopolitici dintre oamenii care, daca ar putea, ti-ar muta granita mai la dreapta. Cu tine cu tot.

E ca si cum ai tine dieta cu shaorma in mana si ai explica serios ca "e pe baza de proteine".

Nu e prostie, e performanta groteasca.

Si nu sunt doar liderii de galerie politica, sunt si aia de langa noi, vecini, neamuri, tanti care vinde patrunjel la piata. Ala care ieri iti explica la bere ca "nu are rost sa votezi", azi da share la lectia de democratie de la altii. Ala care n-a iesit din casa la vot de 10 ani iti explica geopolitica pe Facebook. Ala care confunda UE cu o firma de cablu e brusc expert in suveranitate, nationalism prost inteles si iubire de carton.

In Romania, democratia e sport de canapea: mult comentariu, zero efort.

Intre timp, la Budapesta, oamenii au facut ceva banal, aproape plictisitor.
 
S-au dus la vot.
 
Fara epopei, fara scuze, fara teoria conspiratiei de serviciu. Au pus stampila si au schimbat directia.

La noi, schimbarea e mereu "de maine", de luni sau de la urmatoarele alegeri. Sau "cand apare cineva mai bun"

Spoiler: nu apare, daca tu nu apari.

Ne place sa ne spunem ca suntem destepti, dar ghinionisti. Nu suntem ghinionisti, suntem comozi, naivi, de multe ori chiar prosti, hai s-o zicem pe aia dreapta. Si, uneori, ridicol de incoerenti.

Capabili sa fim patrioti in teorie si absenti in practica, capabili sa iubim tara… de la distanta. Din scroll si live-uri pe Tik Tok.

Patrioti in comentarii. Absenti la vot, astia suntem noi!

Aici e diferenta.

Si pana atunci, o sa continuam sa traim in tara unde totul merge si asa.

Inclusiv votul, restul e consecinta.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...