Cand tai un post inutil si se clatina democratia

Romania e incredibila...

Daca spui “hai sa mai taiem din cheltuieli”, lumea reactioneaza de parca ai zis ca vin extraterestrii si le inchid primariile.

A iesit Ilie Bolojan si a zis ceva aproape obscen: poate n-ar mai trebui sa existe comune cu 180 de locuitori si 40+ angajati la primarie. Atat. N-a zis sa mute satul in Dubai, n-a zis sa desfiinteze gainile. Doar sa mai subtieze organigrama.

Si brusc – panica si urlete

Primari cu aer de oameni persecutati politic. Viceprimari care parca tocmai au aflat ca li se confisca stampila. Consilieri locali care explica grav, foarte grav, ca “nu se poate functiona in asemenea conditii”.

Care conditii?

Sa ai doar 10 oameni la primarie in loc de 14?

Hai sa fim seriosi.

La 200 de locuitori, daca faci o poza de grup, ies toti: primarul, consilierii, soferul, contabilul si doi veri care asteapta sa prinda post la urmatoarea rectificare.

Dar stai, ca nu e despre bani. Niciodata nu e despre bani. E despre identitatea locala, despre traditie,  despre specific

Specificul cui? Al bugetului?

A intrat si Sorin Grindeanu in scena, acest politician de 3 ron, sa ne spuna ca lucrurile sunt complicate. Sigur ca sunt complicate. Mai ales cand se apropie alegerile si fiecare primar e ca un mic director de sucursala electorala. Iti aduce voturi, iti mobilizeaza satul, iti face norma.

Brusc, fiecare angajat e indispensabil. Daca tai unul, cade democratia. Se inclina axa Pamantului.

Si nimeni, dar absolut nimeni, nu pomeneste de salarii, ca e urat. E lipsa de eleganta sa vorbesti de bani cand lupti pentru valorile satului romanesc.

Eu am o intrebare simpla: daca totul merge atat de bine, de ce sunt satele goale? De ce sunt jumatate din case inchise si restul cu poarta legata cu sarma?

Dar primaria e full. Acolo e activitate. Stampile, dosare cu sina, solitaire, sedinte. O energie fantastica, cateodata imi vine sa plang de mila lor.

Noi vrem tara ca afara, dar fara partea aia incomoda in care mai tai din posturi inutile. Vrem eficienta, dar cu tot aparatul intact. Ne dorim schimbare, dar fara sa deranjam pe nimeni. E ca si cum eu imi doresc sa arat tipla, dar fara sa ma duc la sala, fara sa mananc avocado si nici sa nu imi fac abdomenul sita de la Munjaro. 

Romania e singura tara unde reforma trebuie sa fie delicata, FOARTE delicata. Sa taie doar din aer, eventual.

In rest, sa nu se atinga nimic. Ca e sensibil.

Ma rog. Daca mai continuam asa, o sa ajungem sa avem comune cu 100 de oameni si 100 de functii. Perfect echilibru, fiecare locuitor – un consilier.

Si tot noi o sa ne miram de ce nu ne ajung banii.

Dar na… probabil sunt eu bou si nu inteleg administratia.

Sau poate nu.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.

R.