Treceți la conținutul principal

Dimineata cu stiri despre razboaie, crize si o planeta care o ia razna




15 minute!!

Dimineata de azi a inceput cu o negociere tacuta cu universul..la 6 dimineata. Am sperat la putin noroc, sa prind vreo 15 minute de liniste pana cand un altoi intre Spiderman, Pirat X si Super Things isi incepe programul oficial de superputeri prin casa. Adica alergat prin sufragerie, tipat, explozie de piese Lego si o sabie de plastic infipta in canapea.

Alea sunt cele 15 minute in care stau eu cu mine si rasfoiesc presa. Un mic ritual. Un fel de "hai sa vedem ce mai face planeta azi".

Si azi…pentru prima data de mult timp…mi-a venit un gand din ala simplu, aproape banal. Destul de deprimant: nu am gasit nicio stire buna. Ba nici una!

Am inceput optimist, greseala de amatori

Primul titlu: Trump si cele trei scenarii post-conflict. Perfect, zic, incepem calm. Al doilea: ambasadorul Israelului spune ca exista sanse reale ca Iranul sa atace un stat NATO. Bun, se incalzeste atmosfera.

Mai jos apar gardienii revolutiei, sau cum naiba s-or numi oamenii aia foarte nervosi care au blocat stramtoarea Ormuz. Adica, tradus pe romaneste, petrolul planetei sta acum la coada, la bariera.

Am inchis telefonul, l-am deschis iar. Poate am ratat eu ceva.

Am verificat lista: Trump, Iran, Ormuz blocat, Israel, gaz scump, rachete, cutremur… si, desigur, politica noastra.

Mai dau scroll.

Bursele din Asia sunt pe rosu. Gazul se scumpeste. Ucraina vs Mother Rusia continua sezonul. Nimic nou sub soare. Sau, ma rog… sub ce mai ramane din el.

Mai jos apare si Romania. 49 de ani de la cutremurul din '77, Toma Caragiu, blocuri cazute, oameni prinsi sub daramaturi. Atmosfera de dimineata devine deja…optimista.
Zic: hai sa vedem politica interna, poate acolo gasesc ceva mai usor, ceva care sa nu-mi strice complet ceacrele

Greseala.

Ministrul guraliv Miruta, mare luptator anti-PSD, are adeziune PSD din 2005, dar acum e razboinic intergalactic impotriva „pesedeului”. Si, aparent, pe vremea aia a semnat niste hartii doar doar sa mearga moca la mare. Pe banii…"pesedeului". Suntem vai si-amar.

Si atunci mi-am dat seama de ceva simplu: nu gasisem nicio stire buna. Ba nici una! Una mica, un "uite, ceva merge bine". Nimic.

Si culmea… nici de salvatorii patriei nu citisem nimic inca.

Nici de guru Georgescu. Dacul suprem. Omul care face soarele sa rasara, pasarelele sa cante si cainele lu’ vecinu' sa latre toata noaptea. (Da, somnambulul ala…mi-a mancat somnul).

Nici Simion 2 neuroni nu se auzea pe nicaieri. Probabil isi incarca bateriile pentru urmatorul discurs despre cum "se ridica neamul"
Sosoaca… cine stie. Sigur face live pe undeva si cearta pe cineva...poate la Dristor Kebab. Ana Maria it's gone...gone de tot

In fine.

Si ceva aproape suspect de linistit: Bolojane… cred ca e prima zi in care presa nu te face praf! Tanti Anca probabil inca doarme si n-a apucat sa te suduie la televizor.

Deci da, planeta arde, petrolul se blocheaza, bursele cad, razboaiele continua, dar pentru cateva minute Romania era linistita.

In momentul ala chiar mi-a trecut prin cap gandul ala clasic: gata, e sfarsitul. Sigur au dreptate baietii aia in rochii negre, foarte siguri pe ei, care spun ca Biblia a prezis exact momentul asta. Ca ne ducem dracu’.

Fix atunci s-a deschis usa.
Spiderman a intrat in viteza, Piratul X dupa el si au inceput o batalie epica pe masa din living.
(si in momentul ala am calcat pe un Lego)

Am inchis telefonul si am mai baut o gura de cafea.
Dimineata, inainte de micul dejun, internetul iti baga in telefon tot haosul planetei.

Ziua poate incepe!
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...