Merge si asa

Am un baietel de sase ani, Serban si trebuie sa recunosc ca, in ultima vreme, am ajuns de multe ori sa am senzatia ca stau la masa cu un om in miniatura. Pune intrebari care ma iau prin surprindere, negociaza cu o perseverenta care ar face invidios orice lider sindical si, uneori, reuseste performanta de a-mi demonstra ca logica unui copil poate fi mai solida decat a unui adult care plateste taxe, voteaza si urmareste dezbaterile politice fara sa ceara ajutor medical. Numai ca n-a fost mereu asa. Au existat si anii aceia gloriosi, intre trei si cinci ani, cand aveam impresia ca discut cu rezultatul unui experiment genetic in care cineva combinase ADN de Hulk, Spiderman si un avocat care tocmai pierduse procesul vietii lui. Avea, are gasca lui de prieteni: Damian, Milan, Andrei, Vladimir si alti cativa baieti care, luati separat, sunt  absolut adorabili, dar care, pusi laolalta, puteau genera suficient haos cat sa destabilizeze o tara mica din Balcani si, dupa standardele ultimilor ...

Au trecut 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 si, sincer, unul dintre primele sentimente care imi vine in minte cand ma gandesc la acele zile este scarba. Scarba fata de cei care au facut posibila una dintre cele mai mari mizerii din Romania post-decembrista si fata de faptul ca, dupa atata timp, inca nu exista o inchidere reala a acestui capitol. Romania abia iesise din comunism. Oamenii sperau la libertate, la democratie, la o ruptura clara de vechiul regim. In schimb, s-au trezit condusi de oameni proveniti chiar din structurile care controlasera tara inainte de 1989. In frunte era Ion Iliescu si FSN-ul sau, formatiune din care aveau sa se desprinda ulterior PDSR, PSD - partid mizerabil, jegos, care a dominat o buna parte din politica romaneasca postdecembrista.  In Piata Universitatii protestau oameni care cereau exact ceea ce ar fi trebuit sa fie normal intr-o tara care pretindea ca a scapat de comunism. Studenti, profesori, intelectuali, oameni obisnuiti. Dar puterea ave...

Exista un tip de comportament care m-a deranjat toata viata. Nici macar nu stiu daca "deranjat" este cuvantul potrivit. Mai degraba este genul de lucru care, de fiecare data cand l-am vazut, m-a facut sa pierd putin din respectul pe care il aveam pentru omul din fata mea. Nu l-am observat doar in politica si nici nu cred ca politica are monopol pe el. L-am vazut peste tot unde exista putere, influenta si oameni dispusi sa faca aproape orice pentru validare. Forma se schimba, mecanismul ramane acelasi. Probabil ca reactia mea are legatura si cu felul in care am fost crescut. Tata este unul dintre acei oameni care au crezut toata viata ca exista lucruri pe care nu le negociezi. Nu a fost om politic, nu a avut functii importante si nici nu a cautat vreodata lumina reflectoarelor. In schimb, am vazut cu ochii mei ce inseamna sa ramai fidel unor principii chiar si atunci cand pretul este mare. Au existat momente in care ar fi putut castiga mai mult, momente in care ar fi putut ava...