Treceți la conținutul principal

Concediu langa razboi. Si apoi telefon la statul roman.


Ma uit zilele astea la romanii ramasi prin Dubai si Abu Dhabi care urla pe internet ca statul roman nu face nimic pentru ei si nu pot sa nu ma minunez.

Adica tu iti iei concediu intr-o zona unde se poate intampla oricand, orice. Iran, Israel, americani, nave militare, nervi intinsi ca sarma… genul ala de loc unde lumea sta cu ochii pe cer sa vada cine mai lanseaza cate ceva.

Dar tu te duci relaxat. Valiza, ochelari de soare, doua poze la piscina, desertul in spate, story pe Instagram.

Si cand incepe sa se ingroase gluma… hop, statul roman trebuie sa vina dupa tine.

Ba frate!!
Asta e cam ca si cum m-as duce eu la picnic in mijlocul unui poligon militar. Pun patura, scot caserola cu chiftele si cand incepe armata sa traga cu tunul sar indignat:

"Dom’le, dar statul unde e? Nu vine nimeni sa ma evacueze?"
Cam asa suna.

Tu te duci acolo.
Tu iti alegi locul.

Dar daca incepe sa se strice treaba… gata, statul roman trebuie sa vina cu avionul.

Si aici vine partea care ma amuza cel mai tare.
Indignarea.

Nu e genul ala de "bai, poate am ales prost destinatia".

Nu!

E tonul ala de client nemultumit la restaurant:
"Domnule, eu am comandat vacanta exotica, nu conflict regional!"

Serios acum…

Ai mers in concediu langa un butoi cu pulbere si esti socat ca miroase a fum.

Imi imaginez scena.

Un domn in slapi, pe sezlong, cocktail verde fluorescent in mana, tastand nervos pe Facebook:
„STATUL ROMAN NE-A ABANDONAT!”

Bai frate…

Te-ai dus intr-o zona care fierbe mai rau ca o oala de sarmale uitata pe foc si acum esti surprins ca a dat in clocot.

Surpriza.

Probabil unii se asteptau ca Ministerul de Externe sa functioneze ca Uber.
Deschizi aplicatia, selectezi „evacuare din zona de razboi”, vine avionul, te ia de langa piscina si te lasa direct la Otopeni.

Eventual cu mesaj:
"Multumim ca ati ales statul roman. Speram sa va mai salvam si alta data."

Dar stii ce e cel mai frumos?

Daca maine baga cineva zboruri low cost pe Marte, sunt convins ca ar fi romani care ar pleca in city break.

Doua poze cu planeta rosie, un selfie cu meteoritul in spate.

Si daca incepe sa cada unul cate unul langa hotel…
Primul telefon ar fi tot la stat.

"Alo… buna ziua… nu trimiteti si voi ceva dupa noi? Ca aici au inceput sa cada meteoritii pe banda rulanta."

Vai si-amar


      Atat pentru azi. Restul ramane de trait.

                         Merge si asa.
R.
Labels:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...
Trimiteți un comentariu
Read more »

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...
2 comentarii
Read more »

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...
2 comentarii
Read more »