Treceți la conținutul principal

Nu e fotbal, e regie ieftina!




Asa cum am mai scris si v-am mai zis, nu am mai vazut un meci de fotbal din Romania de un an si jumatate. Nu pentru ca m-am apucat de sah sau pentru ca am descoperit brusc frumusetea badmintonului, ci pentru ca la un moment dat am simtit ca ma uit la un serial prost in care doar eu credeam ca scenariul trebuie sa aiba logica. Asa ca nu mai deschid televizorul. 

Citesc presa, vad rezumate, ma uit la declaratii. Si, sincer, uneori e mai rau asa, pentru ca ai timp sa digeri fiecare mizerie in reluare.

Il aud pe Mihai Stoica cum ii face handicapati pe cei care au indraznit sa spuna ca meciul de la Galati a fost dubios, defapt a fost chiar demn de Champions League, cu Otelul atacand in valuri, presand, sufocand adversarul. Atacand in valuri… aproape ca ma asteptam sa-l vad pe Guardiola luandu-si notite din tribuna. Ironia e atat de groasa incat o poti taia cu flexul. Otelul “atacand in valuri” a fost ca mine cand promit ca de luni ma apuc de alergat: doua miscari energice, o poza motivationala si apoi predare eleganta.

Daca ala a fost meci echilibrat, atunci eu sunt balerin la Bolsoi. Otelul s-a predat cu o delicatete de manual, genul ala de delicatete in care nu se vede nimic clar, dar simti ca ceva e prea asezat, prea cuminte, prea convenabil.

Aseara la Ploiesti, spectacolul a continuat in cel mai mizerabil mod posibil. Arbitrul a anulat un gol, de nici noi la sintetic lunea, nu indraznim s-o facem, nu de alta, dar ne e frica sa facem asa ceva ca deh, ne crapa obrazul de rusine. Omul in negru s-a miscat prin meci exact cum ma miscam eu acum 35 de ani dupa ce sterpeleam o ciocolata, ma prindea mama si ma intreba ce am in buzunar....nimic. Privirea in pamant, mana la spate. Zambetul ala prost, vinovat, jur ca n-am nimic. Doar ca eu aveam sapte ani si un ambalaj mototolit, nu un fluier si responsabilitatea unui campionat.

Si sa fim sinceri: e mai misto sa-l vezi pe Olaru sau Tanase dand declaratii cu aer de erou european, pe Gigi hahaindu-se la televizor ca si cum ar fi inventat fotbalul, pe Mihai Stoica explicand “tranzitia pozitiva” si “ocuparea spatiilor” cu o gravitate academica, pe Pancu Italiano bla bla desenand scheme la tabla dupa meciurile de play-off, decat sa te uiti la Straton, Rata, Borta sau Tudose chinuindu-se intr-un meci care nu aduce rating, nu aduce reclame si nu produce emotii vandabile. E mai vandabil spectacolul cu nume sonore, cu play-off, cu nervi regizati, cu analiza tactica livrata ca la Sky Sports, decat un campionat in care meritul chiar ar trebui sa conteze.

Pe vremuri, Steaua era echipa armatei, Dinamo era echipa securitatii, si macar aveai decenta sa nu te prefaci ca totul e pur. Influenta era directa, telefoanele sunau, ordinele circulau. Azi nu mai suna nimeni, dar lucrurile tot se aliniaza frumos, ca si cum universul ar avea mereu grija de aceleasi culori. Nu mai exista interventii, exista “context”. Nu mai exista presiune, exista “momentum”.
Poate exagerez, sau poate nu. Nici nu mai conteaza, pentru ca senzatia e aceeasi: totul pare aranjat astfel incat unii sa fie mereu in fata, mereu in prim-plan, mereu in play-off, iar altii sa fie decor.

Eu nu mai cred in coincidente cand pattern-ul se repeta sezon dupa sezon. Nu mai cred in emotii cand ele curg mereu in aceeasi directie. Nu mai cred in explicatii cand sunt livrate cu zambet superior si aer de profesor care mustra elevii pentru ca indraznesc sa puna intrebari.

Si poate ca sunt doar un fost suporter obosit, care a iubit prea mult un sport care nu-l mai iubeste inapoi. Poate chiar exista o lume in care toate astea sunt simple erori, simple neintelegeri, simple greseli umane care, intamplator, favorizeaza mereu pe cine trebuie.
Dar daca fotbalul asta e curat, atunci eu am furat degeaba ciocolata aia.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...

Ziua in care linistea a fost ingropata in zapada

In sfarsit. Prima zi de gradinita. Miha & Vale, va aduc cooooopilul!!!!😀 Dupa aproape trei saptamani in care casa mea a functionat ca un amestec de gradinita improvizata, sala de sport, atelier de arta abstracta si tabara de pirati cu program non-stop, urma momentul ala rar si fragil: linistea. Nu linistea din reclamele la ceaiuri, ci aia simpla in care poti bea o cana de apa fara sa fi intrebat din cinci in cinci secunde „tati, da' de ce?”, urmat inevitabil de inca un „da' de ce?” despre raspunsul precedent. M-am culcat cu gandul asta, optimist, naiv, neexperimentat. Dimineata, fix cand eram in mijlocul visului ala blana, stii tu, ala in care stau in Maldive la masa cu Madalina Ghenea, beau ceva rece fara sa ma grabesc nicaieri si, ca bonus, mai aflu si cele sase numere norocoase la Joker, vine jumatatea mea si ma trezeste brusc. „ROOOOBERT, E ZAPADA! IESI SI CURATA, CA NU PUTEM IESI DIN CURTEEEE!! Sar din pat buimac, trag nadragii de scandal peste pijamale, normal, ca ci...