Dacii sigur stiau sa citeasca

Ieri m-au mancat buricele degetelor sa scriu despre prima mea zi de scoala, din '91, comparata cu prima zi de scoala a fiului meu, din 2026, iar dupa ce am terminat mi-am zis ca gata, mi-am facut norma de educatie pentru saptamana asta si pot sa ma intorc linistit la stresul cotidian, nervi, rate, trafic si celelalte mici bucurii care tin un barbat viu si usor hipertensiv.

Numai ca azi dimineata, pe la 6, am citit despre rezultatele PISA 2025.

La 6, da.

Nu pentru ca sunt vreun intelectual care se trezeste cu noaptea-n cap sa citeasca Friedrich Nietzsche sau rapoarte OECD la cafea, ci pentru ca locuiesc in Dubaiul Romaniei, Clujul de 5 stele, (ma rog, langa Cluj), raiul pe pamant ridicat sub inteleapta administrare a lui Emil Boc, unde ma trezesc la 6 ca sa am sanse rezonabile sa duc copilul la scoala pe 8 

Asta e una dintre minunile Clujului: poti locui la cativa kilometri de scoala si totusi sa-ti pregatesti plecarea ca pentru traversarea Carpatilor.

Asa ca pe la 6, in timp ce copilul inca dormea, sotia probabil isi facea inventarul lucrurilor pe care le facusem gresit de cu seara, iar eu imi beam cafeaua si ma pregateam sufleteste pentru trafic, am deschis telefonul si am dat peste PISA.

Si m-a luat iar mancarimea.

Ori am dezvoltat eu o alergie la sistemul romanesc de invatamant, ori sistemul romanesc de invatamant a dezvoltat, dupa treizeci si ceva de ani de reforme, o alergie la educatie.

Si avem rezultate: 413 puncte la citire, cu 16 mai putine decat in 2022, 419 la matematica, cu 9 mai putine, si 425 la stiinte, cu 3 mai putine. La matematica si stiinte diferentele nu sunt considerate semnificative statistic, deci macar aici putem spune ca nu ne-am prabusit, doar stam prost foarte stabil.

La citire, insa, ne-am dus 16 puncte in jos si n-as vrea sa fac vreo legatura rautacioasa intre capacitatea de a intelege un text si faptul ca destui romani isi iau informatiile despre medicina, economie, geopolitica, istorie si, cand e nevoie, fizica cuantica de la un nene filmat de jos in sus in masina, cu centura trecuta pe dupa scaun, care incepe cu „ROMANI, TREZITI-VA CAT MAI AVETI TIMP!!!”, dar coincidenta este prea frumoasa ca s-o las asa.

Eu cred ca problema e testul PISA, pur si simplu nu e adaptat realitatilor romanesti.

De exemplu, apare pe Facebook o fotografie cu un nor ciudat deasupra Bucegilor, insotita de textul „NASA NU POATE EXPLICA ASTA! DISTRIBUIE PANA NU STERG!”, iar elevul trebuie sa aleaga intre a cauta sursa, a verifica fotografia, a cauta explicatia fenomenului sau a distribui imediat cu mesajul Doamne ajuta, Amin, se trezesc dacii

Cine alege ultima varianta primeste punctaj maxim la competente digitale, iar daca adauga si UE nu vrea sa stim adevarul, merge direct la olimpiada de gandire critica.

La matematica, una e sa-l intrebi pe copil cat fac 17% din 240 si alta e sa-i dai o problema care chiar il pregateste pentru viata: Ion castiga 4.500 de lei, are rata 2.200, doua facturi, un copil si trei nunti in septembrie, stiind ca ultima nunta are meniul de 600 de lei, calculati in cate zile ajunge Ion sa manance zacusca direct din borcan si sa sustina ca oricum lui ii place mai mult asa.

Aia e matematica aplicata.

Romania apare pe locul 53 din 91 la citire, 48 la matematica si 55 la stiinte, ceea ce pentru un pesimist poate suna rau, eu insa prefer sa vad partea buna: la citire mai avem 38 de pozitii sub noi, deci exista loc.

In jos, dar exista.

Mai greu de inghitit este cifra aia de 38,5%, ponderea elevilor aflati, in medie pe cele trei domenii, sub nivelul 2.

Aproape patru din zece.

Si aici incepe sa nu-mi mai vina chiar asa tare sa rad.

Ieri, cand scriam despre scoala mea din '91 si scoala fiului meu din 2026, mi-am amintit cat de sofisticat era sistemul de protectie a copilului pe vremea mea. Mama m-a dus la scoala trei zile, dupa care mi-a zis, in esenta, te descurci, ai grija cum treci strada, hai noroc, si cam aici s-a incheiat programul de integrare si siguranta scolara.

Din ziua a patra eram pe cont propriu.

Veneam singur de la scoala, cu cheia la gat, fiindca asa arata sistemul de securitate pentru copii in anii '90, iar daca pierdeam cheia nu exista telefon, WhatsApp, AirTag, localizare GPS sau mami, nu pot sa intru in casa. Exista stat pe afara pana pe la sapte, cand venea mama de la munca, dupa care, pentru performanta de a fi pierdut cheia, mai exista posibilitatea sa primesc si doua palme la cur.

Practic, aveam autentificare in doi pasi: cheia si bataia.

Si am supravietuit, evident, dar n-as scoate asta astazi ca argument pedagogic, cum facem noi uneori cu copilaria anilor '80-'90, de parca faptul ca n-am murit este dovada ca metoda era excelenta.

Acum ma uit la fiul meu, la prima lui zi de scoala din 2026, si lumea e alta, complet alta. Nu mai suntem in '91, nici nu vreau sa fim.

Numai ca azi nu ma mai uit la scoala doar ca fost elev, ma uit la ea si ca tata, iar din locul asta procentele nu mai sunt doar procente. Sunt generatia in care creste copilul meu, oamenii cu care va trai, va munci, se va certa, va vota si va incerca sa-si faca o viata.

Si nu, copiii nu sunt de vina.

Noi le-am facut sistemul, noi l-am administrat, noi l-am reformat de cate ori ni s-a parut ca mai trebuie o reforma, iar acum tot noi ne uitam mirati la rezultate.

PISA nu spune ca avem copii prosti. Spune ceva mai neplacut: ca avem prea multi copii care trec prin scoala fara sa ajunga sa poata folosi bine ceea ce au invatat.

Aici este problema.

Un om care citeste si intelege poate fi mintit, evident, numai ca trebuie sa muncesti putin la minciuna. Cand omul nu mai verifica, nu mai compara si nu mai intreaba, treaba devine mult mai ieftina.

Un steag, o muzica grava, avertismentul ca ei nu vor sa stii asta, eventual Bruxelles-ul pe vreme urata, fiindca eu n-am vazut in viata mea un clip suveranist in care Bruxelles-ul sa fie filmat primavara, cu lalele, copii fericiti si o terasa unde se bea bere. Bruxelles-ul suveranist are permanent nori si o vioara care anunta ca in aproximativ 40 de secunde ne pierdem tara.

Daca nici asta nu ajunge, bagi dacii.

Dacii sunt vegeta argumentatiei romanesti. Pui putin peste orice si imediat capata gust.

La nevoie, mai avem si tunelurile de sub Bucegi, pentru ca o tara care termina o autostrada in treizeci de ani a reusit, conform internetului patriotic, sa construiasca acum doua mii de ani o retea subterana prin Carpati, probabil pentru ca atunci nu se inventase inca studiul de fezabilitate si licitatii trucate.

Problema este ca eu rad de toate astea, dupa care ma uit iar la cifre si rasul incepe sa-mi ramana putin intre masele.

Nu, asta nu inseamna ca cine citeste prost voteaza AUR, ar fi prea comod. Si oameni cu diplome cred tampenii de o complexitate remarcabila, uneori cu bibliografie.

Dar manipularea prinde mai usor cand omul nu mai pune prea multe intrebari. PISA nu masoara votul, dar iti spune ceva despre terenul pe care se face politica.

Azi poate fi AUR, maine poate avea alt nume, alta sigla, alta culoare si alt domn incruntat in costum popular, fiindca intotdeauna se va gasi cineva care sa explice o problema complicata in opt cuvinte si sa-ti ofere imediat vinovatul.

Salariul e mic? Strainii. 

Spitalul e prost? Bruxelles-ul.

Scoala merge prost? Zamolxe 

Nu ploua? Probabil se lucreaza la clima.

Intre timp, noi continuam sa reformam educatia. 

Am schimbat ministri, programe, manuale, semestre, trimestre, module, vacante, evaluari, metodologii si platforme, fiecare reforma venind cu viziune, competente, digitalizare  si atatea PowerPoint-uri incat, daca le printam si le dadeam foc, incalzeam cateva scoli.

Scoala are acum smartboard, tablete, catalog electronic si grupuri de WhatsApp pentru aproape orice, iar undeva exista inevitabil si grupul fara persoana despre care se discuta pe grup.

Am digitalizat aproape tot, inclusiv esecul. Acum copilul poate primi instantaneu pe telefon nota care arata ca n-a inteles nimic.

In '91, daca nu stiam ceva, profesorul imi comunica analogic, fata in fata, fara cloud, fara aplicatie si fara GDPR, uneori prin metode pedagogice pe care nu le regret si pe care nu le-as vrea inapoi, fiindca nostalgia scolii de atunci are obiceiul sa pastreze mirosul de creta si sa uite frica.

Nu vreau scoala din '91 inapoi, vreau doar sa inteleg cum am reusit ca intre tabla aia neagra si smartboard-ul de azi, intre cheia mea atarnata de gat si tehnologia din buzunarul fiului meu, sa modernizam aproape tot ce se afla in jurul invatarii fara sa fim siguri ca am modernizat si invatarea.

Pentru ca problema scolii nu ramane in scoala.

Iese pe poarta, creste, face 18 ani si bam...voteaza.

Mai tarziu devine angajat, parinte, profesor, functionar, alegator, iar ceea ce astazi punem intr-un tabel sub numele de competente functionale maine devine capacitatea unei societati de a intelege ce i se intampla.

Democratia presupune, printre altele, un cetatean care poate sa citeasca o promisiune, sa inteleaga o cifra, sa compare doua afirmatii si sa intrebe, din cand in cand, banalul si foarte enervantul de unde stii?.

Altfel, viitorul poate arata minunat, suveran, demn, vertical, cu tricolor in poza de profil, lup dacic pe capota si certitudini despre absolut orice, de la geopolitica Marii Negre pana la tratamentul pentru cancer pe care Big Pharma il ascunde, dar l-a descoperit un instalator din Buzau pe TikTok.

Un viitor de AUR, daca vrem neaparat sa-i spunem asa. Numai ca AUR-ul nu este partea care ma sperie cel mai tare.

Partea care ma sperie este fabrica.

Fiindca peste zece-cincisprezece ani, cand o sa ne uitam unii la altii si o sa ne intrebam cum dracu' am ajuns aici, raspunsul va fi probabil in fata noastra, scris negru pe alb, in rapoarte, statistici, grafice si rezultate PISA.

Doar ca va trebui sa le citim. Iar daca nu ne descurcam, scoatem dacii.

Ei sigur stiau sa citeasca, probabil inainte sa se inventeze scrisul.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.

R.