Nu sunt fan USR.
Zic asta de la inceput, ca sa nu pierdem vremea mai tarziu prin comentarii cu anchete ideologice, teste de puritate si intrebari despre cine ma plateste.
Nu ma plateste nimeni, ceea ce, sincer, mi se pare chiar jignitor. La cate prostii se platesc in tara asta, fix eu scriu gratis.
Nici cu AUR nu am vreo poveste de dragoste. Iar daca ma pui sa aleg intre USR si Calin Georgescu sau George Simion, votez USR fara sa-mi tremure mana, dar nici nu ma duc dupa aia acasa sa desfac sampania.
E genul ala de alegere in care nu spui „asta vreau”, ci „bine, ba, hai cu asta, Doamne-ajuta”.
Ca atunci cand ai de ales intre o masea scoasa si un sut in coaie.
Nu devii fan stomatologie. Doar incepe dentistul sa ti se para un om foarte cumsecade.
Acum cateva zile, culmea, exact despre asta vorbeam cu niste baieti dupa fotbal.
Da, mai joc fotbal la 42 de ani.
Ma rog, „joc” e mult spus. Ma prezint echipat, alerg cat ma tin articulatiile si incerc sa dau impresia ca stiu unde trebuie sa stau. Uneori imi iese, alteori raman cu mainile in sold si ma uit urat la unul mai tanar, ca sa para ca el n-a venit unde trebuia, nu ca eu nu mai pot sa alerg.
Nici nu stiu de ce ma mai cheama baietii, poate ca eu ii strang? Poate le e mila.
Nu cercetez lucrurile care mi-ar putea strica lunea si joia.
Dupa meci urmeaza, evident, repriza a treia. Unii cu berea, eu cu apa. Beau apa dupa fotbal de parca m-a trimis Apele Romane sa verific personal daca mai fura francezii apa din Vidrariu
Si acolo incepe adevaratul sport: discutiile.
La inceput vorbim despre fotbal, ca oamenii normali. Messi, Ronaldo, Steaua, Rapid, cine a jucat prost, cine nu paseaza, cine alearga ca bezmeticul. Dupa care, fara sa stie nimeni exact cum s-a intamplat, ajungem la politica.
Cred ca asta e una dintre putinele constante ale poporului roman. Poti sa incepi o discutie despre gazon, zacusca sau cat costa un ambreiaj si, daca stai suficient la masa, la un moment dat apare Calin Georgescu.
La noi a aparut.
Dupa el, Simion. AUR. PNL. USR. Nicusor, Fritz. Europa, suveranism, progresism, rusii, americanii. Daca mai stateam o ora, probabil rezolvam si asasinarea lui Kennedy.
Ce sa mai, Morometii 2026.
Numai ca Moromete are grup de WhatsApp, iar Cocosila iti trimite pe TikTok clipuri cu „ADEVARUL PE CARE TELEVIZIUNILE NU TI-L SPUN”.
Si unul dintre baieti, care cica imi citeste blogul, ma intreaba:
„Ba, da' tu de USR de ce nu scrii niciodata? Esti progresist?”
Sunt pe dracu'.
Progresist.
Eu inca am intr-un sertar incarcatoare de Nokia pentru telefoane pe care nu le mai am de cincisprezece ani, fiindca „poate trebuie”.
Nu sunt fan USR. Doar ca nici politica n-o tratez ca pe fotbal. Nu mi-am tatuat sigla unui partid pe piept si acum trebuie sa mor cu el indiferent cine joaca acolo.
Daca maine USR face o tampenie, e tampenie. Daca PNL face ceva bun, e bun. Daca PSD face ceva bun... ma rog, sa nu intram acum in SF-uri, ca avem totusi un articol de terminat.
Si uite ca n-a trebuit sa astept prea mult.
Dau peste stirea asta: USR l-a primit in partid pe fostul lider AUR din Baile Herculane.
Mai mult, Silvius Cornean, fostul presedinte AUR din localitate, a ajuns presedintele noii filiale USR si este omul pe care partidul il pregateste pentru candidatura la primarie.
Aici m-am oprit putin, nu pentru ca m-ar mai surprinde faptul ca un politician schimba partidul. In Romania, asta e aproape fisa postului. Unii schimba partidul mai des decat imi schimb eu ghetele de fotbal si, culmea, de fiecare data descopera ca noua doctrina este exact aia in care au crezut dintotdeauna.
Ce mi s-a parut interesant a fost distanta dintre cele doua partide.
Nu vorbim despre unul care pleaca din PNL si ajunge la PSD, unde oricum de vreo treizeci de ani usile par sa fie batante. Intra unul, iese altul, dupa patru ani se intalnesc din nou, eventual in aceeasi coalitie, si nici nu mai stii cine de unde a plecat.
Aici vorbim despre AUR si USR.
Doua partide care si-au petrecut ultimii ani explicandu-ne ca reprezinta doua Romanii aproape incompatibile. Pentru unii, USR inseamna progresisti rupti de tara, Bruxelles, globalism si toate nenorocirile care incap intr-un clip de trei minute pe TikTok. Pentru ceilalti, AUR inseamna extremism, izolationism, Rusia si pericolul de a ne trezi intr-o dimineata in afara Europei si pt dacii liberi, CG e Iisus, laptele si mierea poporului roman, intruchiparea lui Decebal altoit cu Stefanut, ala ce i-a batut pe turci, de s-au cacarisit aia pe noi sute de ani.
Bun.
Si dupa tot razboiul asta ideologic, aflu ca fostul presedinte AUR din Baile Herculane nu numai ca a trecut la USR, dar a devenit presedintele noii filiale si este pregatit pentru o candidatura la primarie.
Pai stati putin, baieti.
Eu credeam ca aici vorbim despre principii, valori, viziuni despre lume, despre directia in care trebuie sa mearga Romania. Asa mi-ati spus. Ani de zile v-ati injurat de parca, daca ajung ceilalti la putere, dimineata urmatoare ori ne trezim gubernie ruseasca, ori ne obliga Bruxelles-ul sa ne schimbam sexul pana la pranz.
Si acum aflu ca poti sa treci strada.
Ba chiar destul de usor.
Sigur, omul are o explicatie. Spune ca, dupa ce s-a intors in tara, se simtea mai apropiat de politica USR, doar ca, din cauza unor influente, a ajuns la AUR.
Nu spun ca minte, poate chiar asa s-a intamplat. Oamenii se razgandesc, isi schimba convingerile, mai descopera lucruri, mai cunosc oameni. Ar fi absurd sa pretindem ca la 40 sau 50 de ani trebuie sa gandesti exact ca la 25.
Doar ca mie formularea asta cu „din cauza unor influente” mi-a ramas in cap.
Pentru ca si eu, daca ma intrebi, ma simt de vreo douazeci de ani mult mai apropiat de situatia financiara a lui Ion Tiriac. Numai ca, din cauza unor influente pe care inca incerc sa le identific, am ajuns la situatia mea financiara.
Se mai intampla.
Problema nu e nici macar omul. Problema e ca povestea asta spune ceva destul de amuzant despre politica romaneasca si despre cat de in serios luam noi, alegatorii, niste diferente pe care politicienii par sa le gestioneze mult mai relaxat.
Noi ne certam, ne stergem de pe Facebook, iesim din grupul de WhatsApp al familiei fiindca unchiul Gigi a pus iar un clip cu Georgescu si ajungem sa credem ca omul care voteaza cu partidul celalalt nu doar ca greseste, dar probabil are si ceva defect moral.
Intre timp, politicienii pentru care ne certam noi isi dau mana, negociaza, schimba partidul, isi gasesc locul si merg mai departe.
Si poate ca asta ar trebui sa ne mai calmeze putin. Nu sa ne faca indiferenti si nici sa spunem ca toti sunt la fel, pentru ca nu sunt. Exista diferente reale intre partide si exista momente in care diferentele alea chiar conteaza.
Dar poate ar trebui sa fim ceva mai zgarciti cu devotamentul.
Ca partidul nu e nevasta, nu e copilul tau si nici echipa cu care tii de cand aveai sapte ani. Nu esti obligat sa-i gasesti scuze de fiecare data cand face o tampenie doar pentru ca acum patru ani ai pus stampila pe el.
Votezi cu cine crezi ca e mai bun atunci. Daca face treaba, foarte bine. Daca face o prostie, spui ca a facut o prostie. Daca peste patru ani apare unul mai bun, il votezi pe ala.
Politicienii au inteles demult treaba asta. Noi, alegatorii, inca ne mai certam dupa fotbal.
Si cred ca asta m-a amuzat cel mai tare in toata povestea. Eu stateam cu baietii si incercam sa explic de ce faptul ca as vota USR impotriva lui Simion sau Georgescu nu ma transforma automat in progresist, in timp ce, undeva la Baile Herculane, un fost presedinte AUR rezolvase dilema mult mai simplu.
Omul trecuse direct la USR.
Fara atatea discutii.
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
Merge si asa.
R.

Comentarii
Trimiteți un comentariu