Georgescu, fabrica si Stefan cel Mare. O zi absolut normala in Vaslui

N-am mai scris de ceva vreme pe aici. Nu fiindca as fi devenit, intre timp, un om mai intelept, preocupat de familie, dezvoltare personala si alte lucruri pe care le invoca oamenii cand vor sa para ca absenta lor a avut un rost.

Adevarul e mult mai modest: n-am avut chef.

Dar Romania are prostul obicei sa nu te lase in pace. Stai linistit, iti vezi de treaba ta, mai deschizi o stire, mai inchizi repede doua, ca simti cum iti scade glicemia, si deodata apare una care incepe sa-ti manance buricele degetelor.

E ca atunci cand auzi doi vecini certandu-se pe casa scarii. Initial nu te intereseaza, dupa trei minute ai televizorul dat mai incet si stii deja cine a pus bicicleta pe palier.

Asa am ajuns eu, sambata, la Calin Georgescu prin Vaslui.

Omul avea program: Codaesti, o fabrica de mobila din Lipovat, biserica, Podul Inalt. Un fel de circuit turistic national-suveranist, cu popor, productie, credinta si Stefan cel Mare, toate bifate intr-o singura zi, ce sa mai, pachet complet.

Numai ca agenda avea o mica problema: nu fusese intrebat si programul daca e de acord.

La fabrica de mobila, angajatii au transmis ca nu doresc vizita. Ceea ce, recunosc, m-a amuzat mai mult decat ar fi trebuit.

Imi si imaginez discutia intre muncitori:

– Ba, maine vine Georgescu.

– Care Georgescu?

– Calin Georgescu.

– Aha. Si ce vrea?

– Vine pe la fabrica.

– La noi?

– La noi.

– Da' ce dracu' sa-l pieptene sa faca aici?

– Nu stiu, ma. Asa-i in program.

– In al cui program? Ca-n al meu nu-i.

Ei, aici incepe politica.

Pentru ca, din ce spune conducerea firmei, oamenii s-au trezit inclusi in program fara sa inteleaga prea bine cum au ajuns acolo. La fel proceda mama acum 30 de ani, cand ma trezea duminica la 8 dimineata urland sa-mi fac dracu' o data patul, ca vine tanti Ica de la etajul 3 la cafei, de parca tanti Ica cauta prin camere care doarme si il lua la palme.

Acum om la 42 de ani, normal la scara mea minuscula, patesc ceva asemanator. Cand am inceput sa scriu pe blog aveam impresia ca simplul fapt ca am publicat ceva creeaza automat si cititori. Dadeam „Publish”, apoi intram dupa zece minute la statistici cu emotia cu care verifica televiziunile exit-poll-ul.

Trei vizualizari.

Una eram eu. A doua probabil tot eu, de pe alt telefon. Pe a treia n-am identificat-o niciodata si, daca citeste acum, tin sa-i multumesc. Omul ala a fost, practic, publicul meu fidel.

Mi-a luat ceva sa inteleg ca daca eu am ceva de spus nu inseamna ca lumea trebuie sa lase sarmaua din mana si sa vina sa ma asculte.

Se pare ca in politica lectia asta se preda mai tarziu, sau e optionala.

Si, fiindca tot vorbim despre fabrica, oamenii de acolo mi se par cele mai simpatice personaje din toata povestea. Isi vedeau de mobila lor si, dintr-odata, aflau ca au intrat intr-un program politic.

Probabil unul taia PAL, altul avea de incarcat un camion, seful de tura injura o balama si undeva, la 20 m, doi sprijineau un gard pus cu simt de raspundere.

– Costele, ba Costeleeeee, opreste oleaca circularul!

– Da' ce are?

– N-are nimic. Vine Georgescu.

– Unde vine?

– Aici.

– La noi?

– La noi.

– Ei, draci... Si camionul cine-l incarca?

– Costele, nu stiu. Vine omul in vizita.

– Sa fie sanatos. Da' sa vina dupa doua, ca pana atunci am treaba.

N-a mers cu fabrica, asa ca povestea s-a mutat la biserica.

Numai ca nici acolo n-a fost mare filozofie. 

Reprezentantii bisericii au spus ceva ce, intr-o tara normala, probabil nici n-ar fi ajuns stire: la slujba poate veni, ca orice credincios. Activitati politice in biserica si in curte, nu.

Atat. 

N-a fost nevoie nici de Sinod, nici de referendum, nici de un podcast de trei ore in care cineva sa ne explice ce a vrut, de fapt, sa spuna preotul.

Vii la slujba, esti binevenit. Vii cu politica, politica ramane afara.

Turneul a continuat spre Podul Inalt.

Acolo s-a animat treaba.

Georgescu ajunge, apar sustinatorii, apar si oameni care huiduie, sustinatorii incearca sa-i indeparteze, intervine politia, iar Stefan cel Mare priveste totul de sus, probabil fericit ca turcii aveau macar bunul-simt sa vina organizati.

Din toata invalmaseala apare insa un pensionar de 76 de ani care face intr-o propozitie munca unei seri intregi de televiziune:

Sa plece domne' cu circul si maimutareala.

Aici m-am oprit. Nu fiindca as fi descoperit ceva profund despre politica romaneasca, ci pentru ca mi-am dat seama ca Las Fierbinti are o problema serioasa cu concurenta neloiala.

Pai ai tot.

Fabrica nu vrea politicianul, biserica nu vrea politica, sustinatorii il vor, altii il huiduie, politia sta intre ei, un pensionar da replica serii, iar Stefan cel Mare e singurul care nu scoate un sunet, al dracu' puturos.

Si, dupa tot circul, mie mi-a ramas in cap un lucru simplu: niste oameni au spus nu.

Nu vrem vizita in fabrica, la biserica poti veni, dar lasa politica la poarta. La Podul Inalt, altii au transmis acelasi lucru ceva mai tare, ca nu toata lumea are departament de comunicare.

Fara declaratii istorice, fara „moment de cotitura pentru democratie”, fara muzica din aia de documentar in care tricolorul flutura cu incetinitorul si o voce grava ne anunta ca Romania se afla, pentru a saptesprezecea oara luna asta, la rascruce.

Uneori omul pur si simplu nu vrea.

Nu e vandut strainilor, nu e manipulat de servicii, nu l-a platit nimeni si nici nu face parte dintr-un plan pe care un domn cu poza de lup la profil urmeaza sa ni-l explice in comentarii, intre doua 

„Treziti-va, oameni buni!”. Pur si simplu n-are chef.

Nu stiu daca episodul din Vaslui ii va aduce sau ii va lua sustinatori lui Calin Georgescu, habar n-am. 

Pana la urma, cam asta a fost ziua: un politician si-a facut programul, fabrica a zis ca nu, biserica a zis pana aici, la Podul Inalt s-a lasat cu huiduieli, iar un pensionar s-a saturat si a cerut sa plece circul.

Iar peste toti statea Stefan cel Mare, singurul de acolo care nu venise in vizita.

Era deja la locul lui.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.

R.