Treceți la conținutul principal

DIICOT, aveti 24 de ore


Coreea de Nord si Kim Jong-un ar fi invidiosi daca ar vedea ce se intampla la noi. Acolo macar oamenii au scuza ca n-au de ales. Noi ne tampim de buna voie...

DIICOT, aveti 24 de ore

Am ajuns sa ne certam ca la balamuc. Fanii lui Guru cu fanii lui Ilie „Saracie”, fanii sefului de galerie cu iubitorii de 40 de ani ai PSD-ului, fiecare cu adevarul lui absolut, fiecare convins ca ceilalti sunt fie vanduti, fie prosti, fie platiti de Soros, Putin, Bruxelles sau de cine dracu mai e de serviciu saptamana asta. Ca la balamuc, numai ca fara halate, fiindca noi ne internam direct pe Facebook si Tik Tok

Dar nici eu nu mi-am imaginat Valea Plangerii care avea sa inceapa dupa ce l-au arestat pe Decebal altoit cu Mihai Viteazul si cu ala care juca rolul principal in Star Trek, dracu mai stie cum il chema. Pe scurt, Calin Georgescu.

Ca sa fie limpede unde se termina mistoul si incepe stirea, Calin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar de aici a inceput circul national in care fiecare a devenit, dupa posibilitati, avocat, procuror, judecator, expert in lovituri de stat si specialist in geopolitica. Eu nu dau sentinte aici si nici nu ma intereseaza sa le dau. Pentru asta exista un dosar, procurori, avocati si judecatori.

Ma asteptam la bocete digitale, la live-uri cu dictaturaaaa, la oameni care sa explice ca au inteles ei cum sta treaba cu sistemul, oculta, Bruxelles-ul si probabil tunelurile energetice de sub Bucegi. Asta e deja folclor national si, pana la urma, fiecare e liber sa creada ce vrea si sa voteze cu cine vrea.

Dar nu ma asteptam ca o... era sa zic o doamna, dar hai sa nu ne grabim... sa creada ca eliberarea lui Georgescu se poate negocia cu DIICOT-ul ca la piata.

Potrivit Digi24, tanara de 27 de ani ar fi dat autoritatilor un ultimatum de 24 de ore pentru eliberarea lui Georgescu, amenintand ca, in caz contrar, ar fi sarit geamurile de la DIICOT in aer.

Aici m-am oprit putin. 24 de ore.

Nu 23, nu 25, nu vedem noi, termen clar. Probabil ca daca oamenii de la DIICOT aveau nelamuriri puteau reveni cu un mesaj privat si primeau numar de inregistrare.

Ce mi-a placut insa a fost organizarea. Pentru ca la noi astepti dupa un instalator trei zile si tot nu stii daca vine, dar revolutia are interval precis de livrare

Buna ziua, astazi intre orele 14 si 16 va livram revolutia, va rugam sa fiti la adresa.

Numai ca aici se termina partea amuzanta, fiindca o amenintare de genul asta nu mai e comentariul idiot pe care il scrii nervos sub o postare si nici traditionalul sa vina poporul peste ei. Politistii au tratat amenintarea ca atare, au identificat femeia la o adresa din Sectorul 5 si au dus-o la audieri.

Ulterior, potrivit informatiilor comunicate de Politia Capitalei si relatate de Digi24, femeia a fost transportata la Spitalul Alexandru Obregia, unde medicii au decis internarea. Cercetarile continua sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5.

Atat despre asta. Nu internarea este partea interesanta si nici nu cred ca acolo e gluma.

Gluma e ca am ajuns sa iubim politicienii de parca ne-au botezat copiii. Nu-i mai votam, ii adoptam. Iar cand politicianul nostru are probleme, nu asteptam sa vedem ce spun judecatorii, procurorii, probele sau dosarul, fiindca noi stim deja totul dintr-un live de 11 minute vazut pe telefon in timp ce mancam o ciorba de perisoare.

Si nu ma refer doar la Burebista Georgescu. Fenomenul e mult mai mare si mult mai vechi. Avem pesedisti care ar vota trei scanduri puse una peste alta daca pe scandura din mijloc ar scrie PSD, avem useristi care pot transforma o discutie despre canalizare intr-un seminar despre democratie, avem suveranisti care gasesc globalistii si intr-o punga de pufuleti, iar galeriile de fotbal dau "UE" la Ursula, Trump si Iliescu, aha, stai ca ala s-a dus in loc cu verdeata de unde a disparut durerea si intristarea.

De aici pana la a ameninta DIICOT-ul mai sunt, totusi, cateva etaje.

Poti sa-l iubesti pe Georgescu, poti sa-l detesti..poti sa crezi ca e salvatorul Romaniei sau ca e omul de care Romania trebuie salvata, e treaba ta. Dar in secunda in care iubirea pentru un politician te face sa dai ultimatum unei institutii si sa vorbesti despre explozii, nu mai discutam despre simpatie politica.

Discutam despre momentul ala in care ai stat prea mult pe internet si ai inceput sa te crezi Rambo.

Iar finalul ramane, pentru mine, partea cea mai romaneasca din toata povestea. Pleci convins ca ai pus statul roman cu botul pe labe, ii dai 24 de ore sa execute ordinul si astepti probabil sa inceapa sistemul sa tremure.

Numai ca singurul sistem care s-a miscat cu adevarat repede a fost cel care i-a gasit adresa.
Schizofrenie paranoica, cu apucaturi violente si tendinte de suicid...probabil asta e diagnosticul!
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...