Treceți la conținutul principal

Calin Georgescu, baba Vanga...chinezul, rusul si americanul.



Nu stiu daca ati observat, dar de cateva zile calinopitecii sunt intr-o stare de fericire pe care n-am mai vazut-o de cand au descoperit ca apa are memorie. Robert Turcescu povesteste ca, prin iulie, Calin Georgescu i-ar fi spus ca Trump, Putin si Xi Jinping se vor intalni in China pana la sfarsitul anului, iar acum, dupa stirile despre o asemenea intalnire, s-a dezlantuit nebunia pe Facebook. A STIUT! A PREZIS! CUM DRACU' PUTEA SA STIE?! Am vazut atata entuziasm prin comentarii incat, pentru cateva secunde, am crezut ca s-au marit pensiile si s-a ieftinit benzina. Dar nu, era ceva mult mai important, Guru Calin ar fi anticipat o intalnire intre trei oameni care conduc, intamplator, trei dintre cele mai puternice tari ale lumii.

Ba, dar voi sunteti sanatosi la cap? Americanii, rusii si chinezii, care se cearta, negociaza, se ameninta si fac afaceri intre ei de cand lumea, ar putea ajunge la aceeasi masa si asta vi se pare ceva de domeniul paranormalului? Ce credeati ca fac astia, ca Trump ii da block lui Putin, Putin il scoate pe Xi din grupul de WhatsApp si gata, s-a terminat diplomatia mondiala? Bun, faptul ca Georgescu ar fi indicat si China, si perioada in care urma sa aiba loc intalnirea face anticiparea mai interesanta, n-am de gand sa ma prefac ca nu. Dar de aici pana la a-l transforma in Baba Vanga cu buletin de Ilfov mai e ceva de mers.

Mai ales ca exista un mic amanunt, unul pe care admiratorii lui Georgescu par sa-l fi sarit in graba lor de a-l trece in randul profetilor. Din cate stim, nu avem in fata o declaratie publica facuta de Georgescu in iulie, pe care s-o putem asculta astazi si sa spunem ca da, omul a zis exact asta. Avem relatarea lui Turcescu, facuta dupa aparitia stirilor. Nu spun ca Turcescu inventeaza, poate chiar asa s-a intamplat, dar una e sa prezici ceva in iulie si alta e sa povestesti in noiembrie ca cineva ti-a prezis in iulie.

Eu, de exemplu, am avut o presimtire extraordinara cand mi-au luat politistii carnetul. In momentul in care am vazut agentul venind spre masina cu actele in mana, mi-am zis ca sigur nu se termina bine si, ce sa vezi, chiar nu s-a terminat. Am anticipat inclusiv ca o sa merg pe jos o perioada, dar n-am inteles atunci ce har aveam, am injurat, am plecat si mi-am vazut de treaba, ca prostul. Nici politistul n-a parut impresionat, desi omul fusese martor la profetie si putea macar sa treaca asta la mentiuni, daca tot imi completa procesul-verbal.

Dar sa revenim la Guru, ca nu vreau sa-i fur gloria cu profetiile mele rutiere.

Am vazut ca si Robert Turcescu a ramas naucit de capacitatile extraordinare ale lui Georgescu. Turcescu, acest altoi intre fostul critic al platitudinilor debitate de Guru si admiratorul de astazi, care a ajuns sa scrie o carte impreuna cu omul pe care altadata il lua peste picior. O transformare spectaculoasa, trebuie sa recunosc, aproape ca-ti vine sa crezi ca s-a impiedicat intr-o seara prin casa, a dat cu capul de calorifer si, cand si-a revenit, a descoperit ca tot ce i se parea ridicol la Georgescu era, de fapt, dovada unei inteligente iesite din comun. Se mai intampla, unii isi pierd memoria dupa o lovitura la cap, altii descopera adevarul. Depinde si de calorifer.

Acum, sa nu fim rai, fiecare om are dreptul sa-si schimbe parerea, inclusiv Turcescu, numai ca eu as fi curios sa stiu ce anume l-a convins atat de tare. Nu zic ca inventeaza, dar nici nu inteleg de ce ar trebui sa luam povestea drept dovada unor capacitati iesite din comun, doar pentru ca omul care o spune pare foarte impresionat de ea.

Si uite asa am ajuns sa discutam despre capacitatile extraordinare ale unui fost candidat la presedintie, in timp ce lucrurile care conteaza cu adevarat trec pe langa noi. Pe mine, de exemplu, m-ar interesa mai mult ce au discutat Trump, Putin si Xi la intalnirea secolului si ce consecinte ar putea avea pentru Romania. Recunosc, pe mine m-ar interesa mai mult ce au discutat astia trei dilai si ce consecinte ar putea avea intalnirea lor pentru Romania, dar asta e o preocupare de om limitat, care inca mai crede ca politica internationala trebuie inteleasa, nu admirata pe TikTok. Important e ca Guru a zis, restul sunt amanunte.

Si ce ma amuza cel mai tare e ca oamenii astia, care le stiu pe toate, de la fizica cuantica pana la ciorba de perisoare, devin brusc incredibil de creduli cand vorbeste Georgescu. Iti explica de ce medicii habar n-au ce fac, iar daca li se strica masina cauta pe Google, dupa care se cearta cu mecanicul ca au vazut ei un tutorial si stiu mai bine. Le dai o informatie si iti cer sursa, le arati sursa si iti spun ca e cumparata, le mai aduci inca una si deja esti globalist. Dar daca spune Georgescu ceva, nu mai trebuie nimic verificat, omul stie si gata. Ba, sa ma ierte Dumnezeu, dar nici la biserica nu ti se cere atata incredere in cineva.

Eu as propune un experiment simplu, sa luam toate predictiile lui Georgescu din ultimii ani, sa le punem pe hartie si sa vedem cate s-au adeverit. Toate, nu doar cele care ne convin, ca altfel e foarte usor sa fii profet. Spui o suta de lucruri, se intampla doua si pe alea le distribui pana lesina Facebook-ul, iar despre celelalte nouazeci si opt nu mai intreaba nimeni nimic.


Cam asa a ajuns si Baba Vanga sa fie responsabila pentru aproape toate evenimentele importante ale ultimelor decenii. Femeia a murit de mult, dar de fiecare data cand se intampla ceva mai spectaculos apare cineva care isi aminteste ca prezisese ea exact lucrul respectiv. Si culmea, aproape niciodata nu aflam inainte, cand ne-ar fi si noua de folos. Aflam dupa, cand deja am vazut stirile.

Nu spun ca Georgescu n-ar fi putut anticipa corect o intalnire, poate chiar a facut-o, iar daca exista o dovada clara, n-am nicio problema sa recunosc. Numai ca o anticipare reusita nu inseamna ca omul are dreptate in toate celelalte privinte, dupa cum nici faptul ca eu am stiut ca raman fara permis nu ma face expert in Codul Rutier. Ba, daca stau sa ma gandesc, tocmai asta ar fi ultimul lucru pe care ar trebui sa-l pretind.

Problema e ca, pentru unii, Georgescu nu mai poate gresi. Daca spune ceva si se adevereste, e vizionar, daca nu se adevereste, inseamna ca noi n-am inteles, ca era o metafora, ca se referea la altceva. Si mie mi-ar placea sa functioneze asa lucrurile, sa gresesc ceva si, in loc sa recunosc, sa le explic celorlalti ca sunt prea prosti ca sa inteleaga ce am vrut sa spun. Numai ca, din cate am observat, metoda asta merge mai bine in politica decat in viata de zi cu zi.

Poate ca asta ma deranjeaza cel mai mult in toata povestea, nu faptul ca Georgescu ar fi anticipat o intalnire, ci graba cu care admiratorii lui transforma orice reusita intr-o dovada ca omul e genial. Nu mai conteaza ce spune, ci cine spune, iar daca e unul de-al nostru, trebuie sa aiba dreptate. Am ajuns sa fim atat de ocupati sa ne aparam idolii incat nici nu mai avem timp sa ne intrebam daca ceea ce spun are sens.

Si, sincer, daca tot avem printre noi un om care vede atat de bine viitorul, eu as prefera sa-l intreb ceva cu adevarat important, cand o sa fie gata metroul din Cluj? Nu cer ziua si ora, ca nu vreau sa-l pun intr-o situatie dificila, macar anul sau deceniul, daca informatia e prea sensibila.

Ca Trump, Putin si Xi se mai pot intalni, au avioane, au telefoane, au interese comune si divergente, dar sa vad eu metroul ala circuland prin Cluj, asta chiar ar fi o profetie care merita luata in serios.

Si daca Georgescu nimereste si data inaugurarii, promit ca imi retrag toate criticile si ma duc personal sa-i cer scuze.

Cu metroul, bineinteles...daca mai sunt in viata.

Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...