Treceți la conținutul principal

Ninel Peia vrea sa ma mute in judetul Decebal. Eu nici din Floresti nu reusesc sa ies.



Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...

Eu nu stiu ce probleme are Ninel Peia cu actualele judete ale Romaniei, dar omul s-a gandit ca ar fi bine sa scapam de ele si sa facem noua mai mari, botezate dupa domnitori si alte personalitati istorice, fiindca probabil asta ne lipsea ca sa ne mearga bine: sa nu mai locuim in Cluj, ci in Decebal, sa nu mai mergem la Bucuresti, ci in Vlad Tepes, si sa ne simtim cu totii putin mai importanti cand completam o cerere la ghiseu.

Pe mine m-a repartizat in Decebal, ceea ce nu ma deranjeaza neaparat, numai ca locuiesc in Floresti si as fi preferat ca, inainte sa-mi schimbe judetul, sa-mi rezolve cineva drumul pana la Cluj, fiindca degeaba imi pune Ninel un rege dac in buletin daca eu tot stau dimineata in coloana, intre doua sensuri giratorii, ca ultimul iobag.

Si nu e ca si cum administratia romaneasca n-ar functiona deja impecabil. Mie mi-au suspendat permisul dupa ce m-au prins cu 102 km/h in localitate, lucru pentru care n-am de gand sa ma plang, fiindca am gresit si mi-am asumat-o, numai ca atunci cand am vrut sa-l recuperez am descoperit ca Politia considera ca n-am fost pedepsit suficient.

M-am dus la dracu-n praznic sa dau examenul pentru redobandire, l-am dat, dupa care m-au trimis inapoi in Floresti dupa certificatul fiscal, ca apoi sa ma duc iar la dracu-n praznic sa fac o cerere catre domnul colonel, prin care sa solicit sa mi se dea permisul inapoi, de parca eu nu ma prezentasem la examen tocmai pentru asta, ci participasem la admiterea la Academia de Muzica si asteptam aprobarea conducerii sa cant la pian.

Acum imaginati-va ca peste toata organizarea asta vine si Ninel cu judetele lui istorice, fiindca eu am avut norocul sa ma plimb doar prin Cluj pentru o hartie, dar daca trebuia sa ajung din Decebal in Ferdinand, sa iau o stampila de la Stefan cel Mare si sa depun cererea la Vlad Tepes, cred ca pana la urma ma duceam personal la domnul colonel cu un buchet de flori si-l rugam sa ma lase sa conduc, ca am inteles lectia.

Dar partea care mie imi place cel mai mult este ca, in entuziasmul reorganizarii, Ninel a uitat Mures si Satu Mare, ceea ce trebuie sa recunoastem ca nu e la indemana oricui, fiindca sa uiti doua judete in timp ce redesenezi Romania presupune o incredere in propriile capacitati pe care eu n-am avut-o nici macar cand am completat un bilet la Loto.

Si ma gandesc ca, daca tot au fost uitati, oamenii din Mures si Satu Mare ar trebui sa nu mai plateasca impozite pana isi aminteste cineva de ei, desi sunt convins ca la Ministerul Finantelor exista o harta ceva mai buna decat cea folosita de Ninel, fiindca statul roman poate sa uite unde ti-a pus dosarul, dar n-a uitat niciodata unde locuiesti cand are de incasat bani.

Nici cu resedintele nu e prea limpede, fiindca pe harta apare un oras, in comunicat apare altul, iar eu presupun ca explicatia e foarte simpla: daca tot se reorganizeaza tara, de ce sa nu fie si cetateanul putin surprins cand pleaca sa-si faca actele?

In schimb, trebuie sa recunosc ca ideea are si o parte frumoasa, fiindca o sa poti cunoaste o fata care iti spune ca s-a nascut in Alexandru Ioan Cuza, a facut facultatea la Carol I si a avut un iubit in Vlad Tepes, iar tu o sa ai impresia ca a avut o relatie cu jumatate din manualul de istorie si ca singurul care n-a incercat nimic cu ea a fost Mihai Viteazul.

Si daca tot vorbim despre ambitii istorice, Ninel se gandeste si la reunificarea cu Republica Moldova, ceea ce mi se pare firesc, fiindca omul n-a terminat de impartit Romania pe care o are, a uitat deja doua judete si s-a gandit ca i-ar prinde bine sa mai primeasca niste teritoriu, probabil ca sa aiba ce uita si data viitoare.

Eu nu spun ca Romania n-ar avea nevoie de o reforma administrativa, dar poate ar fi bine ca, inainte sa ne puna sa invatam din nou geografia, politicienii sa incerce sa faca institutiile sa functioneze, fiindca mie mi-ar fi fost mult mai util sa-mi pot recupera permisul fara sa fac trei drumuri decat sa aflu ca, de acum inainte, domnul colonel isi desfasoara activitatea pe teritoriul glorios al judetului Decebal.

Si, daca tot ne-am apucat sa botezam judetele dupa personalitati istorice, eu propun ca Parlamentul sa se numeasca Ion Luca Caragiale, fiindca acolo avem deja spectacole zilnice, actori platiti din bani publici si un public care nu poate sa plece din sala cand se satura.

Iar lui Ninel Peia i-as da propriul judet, unul mic, cat sa incapa toti politicienii care vin cu asemenea idei, cu resedinta la Parlament, fiindca acolo se gasesc deja cei mai multi.

Si daca intreaba cineva de ce judetul Ninel Peia nu apare pe harta, ii spunem ca exista, doar ca l-am uitat.

Sa vada si Ninel cum e.
Atat pentru azi. Restul ramane de trait.
Merge si asa.
R.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce nu se mosteneste la notar

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

1 ianuarie: ziua in care ne mintim frumos

1 ianuarie ma prinde cu un cappuccino in mana, genul de bautura care nu e nici cafea, nici desert, dar ma reprezinta perfect, si cu aceleasi promisiuni reciclate, pe care le scot anual de la naftalina ca pe o geaca veche ce nu-mi mai vine, dar pe care refuz s-o arunc pentru ca, cine stie, poate anul asta slabesc sau ma schimb suficient cat sa se potriveasca din nou. Imi promit, de exemplu, ca n-o sa mai mananc prostii aiurea, ca n-o sa mai ajung in punctul ala in care foamea imi sare siguranta si ajung sa tratez un snickers ca pe o urgenta nationala, ca o sa mananc normal, echilibrat, sanatos, dupa care imi explic foarte logic ca doua snickers-uri nu inseamna exces, ci management emotional de criza. Tot acum imi jur solemn ca ma apuc de alergat, de sala, de orice activitate fizica suna bine in cap si complet ostil in realitate, mai ales dupa primele trei miscari. Imi mai promit si ca o sa cheltui mai cumpatat, ca o sa cumpar doar lucruri de calitate, atent alese, nu toate mizeriile de ...

Lumea se duce dracu', dar ne-am obisnuit!

Parca a fost mereu acolo, nici nu mai stiu cand a inceput nebunia asta...dar razboiul dintre Rusia si Ucraina nu mai e de mult o stire care sa te faca sa ridici capul din telefon, a devenit un zgomot de fond, genul ala care sta acolo de vreo patru ani si pe care ajungi sa-l accepti fara sa vrei. Poate asta e partea cea mai nelinistitoare, nu ca exista, ci ca s-a asezat in decor si intre timp peste el s-au mai pus alte tensiuni, alte conflicte, alte situatii delicate, una peste alta, pana cand nu mai apuci sa le digeri pe rand. Zgomot si durere, din nou, peste tot. Pe fondul asta, China si Taiwanul stau fata in fata ca doi vecini care se prefac civilizati doar pentru ca inca nu s-a ajuns la scandal, Africa pare prinsa intr-un sir de conflicte pe care nici nu le mai numeri, pentru ca oricum se suprapun, Iran si Israelul se tatoneaza nervos, cu miscari mici si priviri lungi, genul de tensiune care nu explodeaza, dar nici nu dispare, iar undeva peste ocean, marele presed...