Merge si asa

Aseara am fost la fotbal. Mint. Am fost la repriza a treia, adica la partea aia in care te duci "sa bei o apa",  pentru ca nici bere nu mai pot, sanatate, varsta, lucruri slabe, pocaiti-vaaaaa. M-au certat baietii ca nu mai fac miscare, ca ma stafidesc, ca o sa ma rupa spatele. Te pup, Cata, ai dreptate.  Revelatia despre disciplina m-a tinut un sfert de ora. Dupa care am ajuns acasa, m-am aruncat pe coltar si am deschis telefonul. Si acolo era alta revelatie, fereasca D-zeu si Sofia Vicoveanca unde a ajuns delirul! In martie sunt alegeri prezidentiale. Si Calin Georgescu iese presedinte. Nu candideaza, nu participa, castiga 100%, defapt, e presedinte deja. Pe grupurile de suveranisti era deja atmosfera de instalare. Ton grav. Distribuiri solemne. "Va iesi, a iesit". D-na Cristela rupe magazinele de moda pt a-si gasi rochia perfecta. Atat. Nicio urma de poate. Nicio urma de proces. Pentru o clipa m-am intrebat daca nu cumva s-au tinut alegerile undeva pe ascuns si e...

Ce aveti voi in plus incat eu trebuie sa muncesc pana la 70? Am mai scris despre pensiile speciale. Si atunci am spus ca la final cineva plateste. Nu am spus-o academic. Am spus-o simplu: nota nu dispare, doar se muta. Acum BNR vine si confirma ca 5 milioane de romani vor munci pana la 70 de ani, saptezeci!! M-am uitat la cifra asta si primul gand nu a fost economic. A fost personal, m-am uitat la mine, la cati ani am. Am facut un calcul rapid, din ala pe degete. Nu mi-a placut rezultatul, deloc!! N-ati avea noroc si zile pe lumea asta, voi astia cu pensii speciale, care va credeti mai speciali ca specialii! De ce 5 milioane de romani vor munci pana la 70 de ani? Pentru ca undeva, in ecuatia asta, privilegiile deja acordate nu se ating. Se compenseaza. Iar compensarea nu vine din aer, nu vine dintr-o gaura magica din buget, vine din timp. Din anii celor multi, din anii mei. Si atunci inevitabil imi vine intrebarea, fara sa o impachetez frumos: ce aveti voi in plus? Magistrati, Curtea d...

Acum patru ani, fix in dimineata asta, eram in drum spre Timisoara. Cer senin, un fel de cacao cu lapte in pahar, gandul ca ajung in Banat, ce sa mai, chiar fain. Se anunta o zi buna, chiar buna. Schimbam posturile la radio aiurea. Pe toate, fara exceptie, aceeasi formula: "a inceput operatiunea speciala". Operatiune speciala!!! Am tras pe dreapta cateva secunde. De fapt nu stiu daca au fost secunde, poate un minut, sau poate doar mi s-a parut mai lung. Tineam mana pe volan si ma uitam la bord. Aveam un fel de jucarie de la o benzinarie aruncata acolo, pe care o tot mutam dintr-o parte in alta. Nu stiu de ce imi amintesc asta, dar imi amintesc. Nu eram in Ucraina, nu aveam rude acolo. Si totusi mi s-a pus un nod in gat. O scarba fizica. Pentru ca atunci cand un lider spune "operatiune speciala", de obicei urmeaza morminte. Poate sunt eu prea sensibil. Sau poate nu sunt deloc si doar m-am saturat. Patru ani mai tarziu, razboiul din Ucraina continua. Patru ani de razb...

47%. Atat. M-am uitat la cifra asta si apoi m-am uitat la carnetul de vaccinari al baiatului meu. L-am deschis, l-am rasfoit, am vazut stampilele alea puse la timp si, pentru o secunda, m-am linistit. Noi suntem in regula. Apoi mi-am dat seama ca “noi” nu e suficient. Pentru ca rujeola nu intreaba daca tu esti vaccinat.  Intreaba cati din jurul tau nu sunt. Si asta ma enerveaza. Mult. Nu e vorba despre o parere, nu e despre libertate. E despre o boala contagioasa care circula in colectivitate. Atat de simplu. Saptamana trecuta, pe holurile spitalului, am auzit iar discutia aia: “Eu nu-l vaccinez, ca nu stii ce baga astia in copii.”... spus cu aerul ala de mare specialist in epidemiologie, de Gigel din Maguri Racatau, absolvent magna cum laude de 4 clase. Si m-am intrebat, in sinea mea, fara sa deschid gura: tu stii ce “bagi” in copil cand il lasi fara vaccin intr-o clasa cu alti 25? E interesant cum am ajuns aici. Avem internet, acces la informatii, acces la medici. Si totusi, am d...

Am citit stirea si, sincer, m-a apucat o combinatie de nerv si scarba pe care rar o simt. Sa trimiti o scrisoare catre presedinte ca sa-l rogi sa nu-ti taie privilegiile… si sa o faci din pozitia in care ai iesire la pensie la 50 de ani si pensii care sfideaza orice logica a contributivitatii – mi se pare o forma de tupeu greu de digerat. Adica stati putin. Conditii grele de munca? Serios?  In tara asta sunt medici care stau in garda 24 de ore, care opereaza cu vieti in maini, care pleaca acasa rupti de oboseala si cu salarii care, ani la rand, au fost jignitor de mici. Sunt profesori care duc generatii in spate, in scoli vai de ele, cu un stres constant si cu o responsabilitate enorma. Sunt arhitecti, ingineri, antreprenori care muncesc pana la 65-70 de ani fara sa le planga nimeni de mila. Dar nu, drama suprema este ca un magistrat, care iese la pensie la 50 de ani, ar putea sa nu mai aiba pensia speciala neatinsa. Sa fim seriosi. Daca vorbim de stres, atunci ce facem cu pilotii ...

     Am asteptat ani de zile decizia asta a CCR-ului. Ani in care pensiile speciale au fost plimbate prin comisii, prin talk-show-uri, prin conferinte solemne despre „echilibru” si „stabilitate”. Mereu ni se spunea ca e complicat. Mereu ca trebuie prudenta, mereu ca nu e momentul. Si vine Decizia CCR nr. bla bla de azi (zi istorica) Modificarile sunt constitutionale. Varsta de pensionare urca la 65 de ani. Pensia plafonata la 70% din ultimul salariu net.  Atat. Nu demolare, nu amputare. O limitare. Si imediat, tanti Lia, aceasta, la dracu' ca ma abtin,  anunta ca ICCJ va sesiza „institutiile europene competente” pentru apararea independentei justitiei.  Aici incepe iritarea. Pentru ce exact se merge la Bruxelles? Pentru faptul ca un magistrat iese la pensie la 65 de ani? Pentru un plafon de 70%? Asta e criza care trebuie ridicata la nivel continental? Medici opereaza la 70 si ceva de ani, cu viata omului pe masa. Profesori predau pana aproape de 70. Oameni ...

Am vazut graficul ala cu datoria publica si, sincer, prima reactie a fost sa ma uit la data, sa vad daca nu e vreo gluma proasta de pe internet. Nu era. Era cat se poate de serios. +285 de miliarde de lei in mandatul lui mister Ciolacu..bravo cumetre, ai cheltuit ca la balamuc! Eu asa vad lucrurile: cifra asta nu e un detaliu tehnic, e ceva ce ma priveste direct, pentru ca nu statul o sa plateasca, ci eu, copiii mei, generatia care vine dupa noi. Mie mi se pare fascinant cum, in timp ce bara rosie din grafic urca linistit, PSD iese si spune ca ei n-au cheltuit. Ca au gestionat. Ca au stabilizat. Am auzit explicatiile la televizor, cu aerul ala calm, aproape parintesc.  Doar ca mie nu-mi suna a stabilitate cand vad cum, din 2020 incoace, datoria sare de la un premier la altul si explodeaza in ultimii ani. Am verificat datele pe Ministerul Finantelor, nu vorbesc din auzite. Si ma enerveaza, da, ma enerveaza pentru ca de fiecare data cand se aduce vorba de reforma in administratie, de...

Romania e incredibila... Daca spui “hai sa mai taiem din cheltuieli”, lumea reactioneaza de parca ai zis ca vin extraterestrii si le inchid primariile. A iesit Ilie Bolojan si a zis ceva aproape obscen: poate n-ar mai trebui sa existe comune cu 180 de locuitori si 40+ angajati la primarie. Atat. N-a zis sa mute satul in Dubai, n-a zis sa desfiinteze gainile. Doar sa mai subtieze organigrama. Si brusc – panica si urlete Primari cu aer de oameni persecutati politic. Viceprimari care parca tocmai au aflat ca li se confisca stampila. Consilieri locali care explica grav, foarte grav, ca “nu se poate functiona in asemenea conditii”. Care conditii? Sa ai doar 10 oameni la primarie in loc de 14? Hai sa fim seriosi. La 200 de locuitori, daca faci o poza de grup, ies toti: primarul, consilierii, soferul, contabilul si doi veri care asteapta sa prinda post la urmatoarea rectificare. Dar stai, ca nu e despre bani. Niciodata nu e despre bani. E despre identitatea locala, despre traditie,  despr...

Asa cum am mai scris si v-am mai zis, nu am mai vazut un meci de fotbal din Romania de un an si jumatate. Nu pentru ca m-am apucat de sah sau pentru ca am descoperit brusc frumusetea badmintonului, ci pentru ca la un moment dat am simtit ca ma uit la un serial prost in care doar eu credeam ca scenariul trebuie sa aiba logica. Asa ca nu mai deschid televizorul.  Citesc presa, vad rezumate, ma uit la declaratii. Si, sincer, uneori e mai rau asa, pentru ca ai timp sa digeri fiecare mizerie in reluare. Il aud pe Mihai Stoica cum ii face handicapati pe cei care au indraznit sa spuna ca meciul de la Galati a fost dubios, defapt a fost chiar demn de Champions League, cu Otelul atacand in valuri, presand, sufocand adversarul. Atacand in valuri… aproape ca ma asteptam sa-l vad pe Guardiola luandu-si notite din tribuna. Ironia e atat de groasa incat o poti taia cu flexul. Otelul “atacand in valuri” a fost ca mine cand promit ca de luni ma apuc de alergat: doua miscari energice, o poza motiva...

Am vazut ca am intrat in recesiune tehnica si, jur, am simtit un soi de entuziasm pe Facebook, de parca am fi castigat Eurovisionul. Suveranistii danseaza, PSD-istii dau din coate, unii din PNL fac ochii mari si dau vina pe soare, luna, Bugs Bunny, etc, iar eu stau si ma uit la tot spectacolul asta si ma intreb sincer daca avem memoria mai scurta decat un clip de TikTok. Recesiune!! Brusc, toti cei care au stat la masa cand se imprumuta tara ca un student betiv cu card de credit nelimitat au devenit virgine bugetare. Gata, nu mai stiu nimic. Ciolacu n-a fost pe-acolo. PSD-ul n-a ridicat mana. PNL-ul n-a votat nimic. Rares Bogdan probabil era plecat in pelerinaj. Toata lumea nevinovata, toata lumea surprinsa, de parca deficitul a crescut singur, ca iarba dupa ploaie. Si intre timp, suveranistii de serviciu, cu tricolorul infipt strategic in poza de profil, urla ca uite ce-au facut Bolojan si Nicusor, ca au adus tara in pragul colapsului. Ba, voi sunteti seriosi? Adica ani de zile s-a im...

  Ieri seara am facut groapa in coltarul din sufragerie (living ii zice in 2026),  ala care deja imi stie forma coastelor mai bine decat medicul de familie, cu televizorul pornit si cu speranta, eterna si usor penibila, ca Slot o sa faca din Liverpool o echipa care nu ma obliga sa vorbesc singur prin casa. Si intre un contraatac ratat si o pasa data la adversar, am dat peste stirea cu elevii din Coreea de Nord executati pentru ca au vazut Squid Game si pentru cateva secunde am ramas cu telecomanda in mana ca un prost care nu mai stie daca sa schimbe postul sau planeta. Copii executati pentru un serial, pentru un episod. Pentru ca au apasat “play”. In timp ce eu, in siguranta curtii mele, ma enervez ca fundasul lateral nu urca suficient, undeva pe harta asta exista un loc plin de suveranitate si traditii, in care telecomanda poate fi considerata act de tradare, iar Netflix devine mai periculos decat o grenada, ceea ce suna atat de absurd incat aproape ca te face sa razi, daca n...

Exista o categorie de oameni in tara asta care nu dispare niciodata cand e vorba sa traga pentru ei, dar care se evapora spectaculos exact in ziua in care ar trebui sa decida ceva ce nu le convine, iar cand am vazut ca un judecator de la CCR a reusit sa arunce in aer o sedinta despre pensiile speciale pentru ca, ce sa vezi, si-a luat concediu, am inteles ca nu mai vorbim despre politica, ci despre obraz, despre nesimtire si despre cat de ieftin a ajuns sa fie totul. Aparw un moment, ala in care nu mai poti face haz, nu mai poti explica, nu mai poti inghiti, si incepi sa vorbesti direct, fara politete. Aici as fi vrut sa fiu mai calm, chiar am incercat, dar nu-mi iese, pentru ca genul asta de gesturi nu mai suporta explicatii elegante. Ba, euglena comunista ce esti, iti vorbesc direct, fara introduceri frumoase si fara ocolisuri, pentru ca numai asa se mai poate vorbi cu voi, cand tot ce faceti e sa va pititi dupa functii, proceduri si drepturi perfect legale, dar folosite cu talentul a...

M-am trezit devreme si, ca de obicei, am mai „hodinit” vreo ora cu telefonul in mana, "scrolland" presa, convins ca nimic nu poate fi cu adevarat grav la prima ora, asta pana am ajuns inevitabil la stirile sportive, pentru ca deh, dimineata nu citesc nici bursa, nici cum sa ma imbogatesc pana la pranz, nici explicatiile lui Iancu Guda despre cum trebuie sa fiu responsabil si calculat, ci lucruri care imi garanteaza o usoara stare de nervi inainte de cafea. Si acolo, peste tot, acelasi subiect: scandalul de aseara. Bergodi, antrenor la U Cluj, (acest altoi intre Halagian si Cholo Simeone), sare la bataie dupa ce un jucator de la CFR il injura, nu asa, generic, ci cu o dedicatie completa, de la neamuri din trecut pana la rude care probabil nici nu stiau ca sunt implicate intr-un derby. Arbitrul se uita ca la teatru absurd, jucatorii intra unii peste altii, iar explicatia oficiala pluteste linistita peste tot circul: au fost emotii. Sigur ca da, emotii. In Romania, cand cineva i...

Pe 5 februarie 1953 murea Iuliu Maniu, intr-o celula rece de la Sighet, dupa ani de puscarie, boala si umilinta, fara sa fi semnat ce i s-a cerut, fara sa fi facut plecaciuni, fara sa fi gasit vreo scuza eleganta ca sa iasa mai bine din poveste. A murit sarac, izolat, aproape uitat, dar DREPT, lucru care azi pare mai degraba o boala rara decat o virtute. Maniu n-a fost vreun sfant, n-a fost perfect, dar a avut ceva ce nu se negociaza si nu se adapteaza dupa sondaje: o coloana vertebrala. Una adevarata, nu din carton presat. Omul asta a trait intr-o perioada in care, daca spuneai nu, ramaneai cu el pana la capat. Nu exista am glumit, n-am inteles bine contextul, nu asta am vrut sa spun. Spuneai NU si te putea costa tot.. Si totusi a spus, de mai multe ori....cu calm, fara show, fara galerii si fara urlete. Doar cu incapatanarea aia linistita a oamenilor care stiu ca, daca se frang o data, nu mai valoreaza nimic. Si acum ma uit in jur, in 2026, si incerc sa gasesc macar o urma din genul ...

Ieri a fost una dintre zilele alea in care legea lui Murphy n-a venit singura, ci cu toata familia dupa ea. Nimic grav, nimic spectaculos, doar o insiruire de mici lucruri care s-au asezat unul peste altul exact cum nu trebuie, de parca cineva a zis: hai sa vedem cat rezista omul asta pana seara. Azi scriu despre ziua aia, nu ca sa ma plang, ci pentru ca genul asta de zile, aparent banale, sunt cele care te storc cel mai tare, fara scandal, fara drame mari, doar cu senzatia ca ai fost alergat toata ziua de ceva invizibil care te-a prins din urma fix cand credeai ca ai scapat...fereasca D-zeu si Benone Sinulescu Ziua incepe cand inca era bezna afara, in zgomot de Pirat X, Super Sonic si ceva altoi intre Ninjago si nu stiu ce dragon. Dupa lupte seculare, reusesc sa ies din casa. Il duc pe copil la gradinita, ajung. Evident, loc de parcare zero, nici macar un loc dubios, din ala de zici „lasa ca merge si asa”, nimic. Ma gandesc, pentru o fractiune de secunda, daca nu pot sa-l arunc din me...