Merge si asa

Nu mai stiu cand am scris ultima oara aici. Cred ca au trecut cateva zile bune, timp in care n-au lipsit nici subiectele si nici motivele sa ma enervez. Daca as fi vrut, as fi putut scrie aproape zilnic despre politica, despre oameni care isi schimba convingerile cu o usurinta care a incetat de mult sa ma mai surprinda sau despre sentimentul tot mai apasator ca, in zilele noastre, caracterul a ajuns sa fie privit mai degraba ca un inconvenient decat ca o calitate. Am deschis blogul de cateva ori in ultimele zile, am scris cateva randuri, si le-am sters aproape imediat. Nu pentru ca n-as mai avea ce spune. Din contra. Doar ca, indiferent de unde incepeam, ajungeam mereu in acelasi loc. Sambata trecuta l-am condus pe tata pe ultimul drum. Nu vreau sa transform articolul asta intr-un omagiu. Sunt aproape convins ca n-ar fi fost deloc incantat. M-ar fi intrebat de ce m-am apucat sa pierd vremea cu texte despre el cand as fi putut scrie despre Dan Coe, farmecul vietii sau despre politicieni...

Am un baietel de sase ani, Serban si trebuie sa recunosc ca, in ultima vreme, am ajuns de multe ori sa am senzatia ca stau la masa cu un om in miniatura. Pune intrebari care ma iau prin surprindere, negociaza cu o perseverenta care ar face invidios orice lider sindical si, uneori, reuseste performanta de a-mi demonstra ca logica unui copil poate fi mai solida decat a unui adult care plateste taxe, voteaza si urmareste dezbaterile politice fara sa ceara ajutor medical. Numai ca n-a fost mereu asa. Au existat si anii aceia gloriosi, intre trei si cinci ani, cand aveam impresia ca discut cu rezultatul unui experiment genetic in care cineva combinase ADN de Hulk, Spiderman si un avocat care tocmai pierduse procesul vietii lui. Avea, are gasca lui de prieteni: Damian, Milan, Andrei, Vladimir si alti cativa baieti care, luati separat, sunt  absolut adorabili, dar care, pusi laolalta, puteau genera suficient haos cat sa destabilizeze o tara mica din Balcani si, dupa standardele ultimilor ...

Au trecut 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990 si, sincer, unul dintre primele sentimente care imi vine in minte cand ma gandesc la acele zile este scarba. Scarba fata de cei care au facut posibila una dintre cele mai mari mizerii din Romania post-decembrista si fata de faptul ca, dupa atata timp, inca nu exista o inchidere reala a acestui capitol. Romania abia iesise din comunism. Oamenii sperau la libertate, la democratie, la o ruptura clara de vechiul regim. In schimb, s-au trezit condusi de oameni proveniti chiar din structurile care controlasera tara inainte de 1989. In frunte era Ion Iliescu si FSN-ul sau, formatiune din care aveau sa se desprinda ulterior PDSR, PSD - partid mizerabil, jegos, care a dominat o buna parte din politica romaneasca postdecembrista.  In Piata Universitatii protestau oameni care cereau exact ceea ce ar fi trebuit sa fie normal intr-o tara care pretindea ca a scapat de comunism. Studenti, profesori, intelectuali, oameni obisnuiti. Dar puterea ave...

Exista un tip de comportament care m-a deranjat toata viata. Nici macar nu stiu daca "deranjat" este cuvantul potrivit. Mai degraba este genul de lucru care, de fiecare data cand l-am vazut, m-a facut sa pierd putin din respectul pe care il aveam pentru omul din fata mea. Nu l-am observat doar in politica si nici nu cred ca politica are monopol pe el. L-am vazut peste tot unde exista putere, influenta si oameni dispusi sa faca aproape orice pentru validare. Forma se schimba, mecanismul ramane acelasi. Probabil ca reactia mea are legatura si cu felul in care am fost crescut. Tata este unul dintre acei oameni care au crezut toata viata ca exista lucruri pe care nu le negociezi. Nu a fost om politic, nu a avut functii importante si nici nu a cautat vreodata lumina reflectoarelor. In schimb, am vazut cu ochii mei ce inseamna sa ramai fidel unor principii chiar si atunci cand pretul este mare. Au existat momente in care ar fi putut castiga mai mult, momente in care ar fi putut ava...

Ba, nu stiu daca vine din educatie, daca m-a altoit tata sa citesc cand eram mic sau daca pur si simplu n-am fost prea sanatos la cap, dar de cand ma stiu am fost fascinat de istorie. Am citit tot ce am prins despre Al Doilea Razboi Mondial, despre comunism, despre inchisorile politice si despre nenorocirea care s-a abatut peste tara asta dupa razboi. Cred ca pe la 12 ani stiam mai multe despre Ana Pauker si Patrascanu decat despre fotbal. Am crescut cu Memorialul Durerii, am plans la episoadele alea mai mult decat la moartea comisarului Corrado Cattani in Caracatita Am fost fascinat de Iuliu Hossu, Aurel Vlad, Iuliu Maniu, Mihalache, Coposu, Constantin C. Giurescu, de toti oamenii care au intrat in puscarie cu capul sus si au iesit de acolo in sicriu, sau distrusi fizic, dar nu in genunchi. Am crescut intr-o casa in care inainte de Revolutie se vorbea in soapta, intr-o casa in care tata asculta Led Zeppelin pe ascuns. Cred ca aveam carpe la cur cand tata mi-a explicat cine este Ceause...

Am citit stirea cu Georgescu si am ramas blocat la faza cu amenda aia de 200.000 de lei. Nu scandalul, nu politica lu' peste prajit! Suma. Pentru ca, eu in perioada asta mobilez un apartament in Cluj, ma rog, la iesire din Cluj si am ajuns sa reactionez foarte urat la orice cheltuiala aparuta din senin. Nu stiu cand am devenit omul asta sincer. Acum ceva timp ma uitam la chiloti marca Botezatu, vacante, chestii normale. Acum stau seara si compar scaune de bucatarie si nu din alea elegante facute de Sucu, sunt atent...doar sa aiba 4 picioare si atat. Nu!! Ba!!!!... chiar merita diferenta asta de pret? Jur ca nu credeam ca ajung sa am discutii serioase despre noptiere. Mai intru intr-un magazin, mai apare ceva care ar merge bine in living, mai aflu ca trebuie alta dimensiune la ceva si uite asa dispar banii fara sa-ti dai seama foarte exact unde. De doua luni orice conversatie se termina cu: “Las-o ca luam dupa salariu.” Si fix in perioada asta apare omul care n-a cheltuit nimic in c...

Weekendul asta am avut treaba pt intreprindere. Analize, telefoane, oameni care "revin ei", fotbal nici nu prea mai e, Rapidul traieste iar din promisiuni si din legenda aia eterna ca vine Pancu si rezolva ceva, asa ca am ramas intr-o liniste din aia periculoasa in care omul incepe sa citeasca stiri. Initial voiam sa scriu despre vacile alea cazute pe autostrada din duba. Sincer, pare cea mai corecta imagine pentru tara asta din ultimii ani. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. Dar m-am oprit la altceva. 151 de ani de la infiintarea Partidului National Liberal. La multi ani, probabil, sau Dumnezeu sa-i odihneasca doctrina. Apare domnul Thuma si explica foarte relaxat ca liderii liberali "care au construit Romania" stiau ca "un loc se ocupa cat trebuie, nu cat se poate". Serios acum… numai liberal nu poti sa te numesti daca gandesti in felul asta. Ba frate, poti sa-ti spui orice, dar asta nu te face un liberal demn de Bratieni. Ca eu stiam altceva ...

Ba, am ajuns in punctul ala trist in care nici la fotbal nu ma mai uit cu placere. Liverpool joaca de parca s-a intors Hodgson din concediu, Rapidul imi produce aceeasi stare pe care o ai cand vezi un om incercand sa porneasca un Matiz iarna la -18 grade, iar eu, dupa atatia ani de sperante sportive, cred sincer ca pisica vecinilor mi-a oferit emotional mai multe momente memorabile decat Giulestiul din 2002 incoace. Asa ca uite-ma aici. La aproape miezul noptii, uitandu-ma la politica romaneasca exact cum se uita pensionarii la 3 kile de carne de porc in apropierea Craciunului...fara speranta. Si cand am deschis televizorul… normal. Era Grindeanu. Jur ca oamenii astia apar atat de des incat daca deschizi frigiderul noaptea, exista sansa sa-l gasesti acolo explicand calm de ce nu mai e salam si almette pt o gustare nocturna...deh, mai am pana ajung la Mounjaro. Omul vorbea despre "responsabilitate politica" cu fata aia de angajat ANAF care vine sa-ti puna poprire si tot el par...

De zece zile n-am mai scris nimic. M-a prins o scarba combinata cu o lehamite pe care n-o gasesti in niciun dictionar medical, dar o recunoaste orice roman care a gresit si a citit un ziar online dimineata inainte de servici. Nu ma mai uit la televizor din pandemie. Mai prind cate un meci de fotbal, ca deh, Rapid si Liverpool, dar de cand cu Slot la conducere am inceput sa ma intreb daca nu cumva o sa "walk alone" si eu o perioada. Slot e genul de antrenor care iti explica tactic de ce a pierdut, in loc sa castige. Il inteleg pe Klopp acum ca a plecat, omul a simtit ce vine. Dar nu despre fotbal voiam sa scriu. Am citit azi dimineata sondajul CURS si mi-a trecut orice urma de detox. AUR 32%, t reizeci si doi la suta. Aproape unul din trei romani, daca ar fi alegeri duminica, voteaza partidul lu' ala ce se chinuie sa aduca caii inapoi, cu "istetii" aia ce sunt daci liberi liberi care asculta muzica de lupta pe fundal si cu guru Georgescu in cap, omul care meditea...

Motiunea a trecut. Guvernul Bolojan a cazut. Am un prieten care de cateva zile ma zapacea constant: "sa pice, frate, sa pice odata guvernul Concordia, ca nu se mai poate". Zilnic, aceeasi placa, convins, sigur pe el, de parca urma sa se rezolve ceva imediat dupa. A cazut. L-am intrebat simplu: "bun… si ce punem in loc?" A dat din umeri, exact momentul ala spune tot. Partidul Social Democrat si Alianta pentru Unirea Romanilor au impins lucrurile pana aici fara probleme. Sa dai jos e usor, sa construiesti dupa...acolo incepe linistea. AUR isi joaca rolul perfect: zgomot, presiune, opozitie continua. Nu trebuie sa construiasca nimic, doar sa arate ca darama. PSD nu se grabeste deloc. Sta calm, calculeaza, asteapta momentul potrivit. A mai fost aici si stie cum se inchide cercul. Intre timp, PNL e pus in fata unei alegeri care nu mai merge amanata: ori rupe directia si ramane pe picioare, ori intra iar in combinatia clasica si se dilueaza pana nu mai conteaza. Iar undev...

Vorbeam ieri pe Whats cu prietenul meu de 42 de ani nu exagerez cu nimic cand va zic ca "ma stiu" cu el inca din salonul unde mamele noastre ne-au adus pe lume, tipul doxa, absolvent de Litere, genul ala de om cu care chiar ai ce vorbi, care a citit mai mult decat a furat Marcel Ciolacu, genul ala rar care nu doar ca a trecut prin viata, dar a si inteles cate ceva din ea, nu doar a bifat-o. De la subiecte din alea simple, gen fotbal, el e fan Man Utd, (na ce sa faci, omul nu e perfect), vreme, lucruri pe care le spui mai mult ca sa nu inchizi conversatia, am ajuns, cum se intampla, unde ajungi de obicei cand vorbesti prea mult cu cine trebuie: la oameni, la cum gandesc, la cum traiesc. Nu stiu cum traznet dar de fiecare data, ajungem la intrebari din alea care nu au raspuns scurt, din alea care ne tin acolo si dupa ce inchizi telefonul. Si discutia a inceput sa alunece usor din "ce mai face lumea" in "cum naiba gandesc oamenii" din lucruri simple in lucrur...

Ba, ma tot intreb… noi, ca natie, suntem blestemati sau suntem pur si simplu atat de idioti incat ne meritam fiecare palma? Ca daca stai doua secunde si te uiti la noi, nu vezi mare lucru de laudat. Suntem profesori la tradari, la smecherii ieftine, la furaciuni facute cu tupeu. Ne mintim de generatii, ne mintim intre noi, ne mintim copiii la scoala si dupa aia ne miram ca ies oameni care inghit orice li se arunca. Ne place sa ne spunem povesti frumoase despre noi. Ca suntem harnici, ca suntem buni, ca suntem "frati cu codrul", ca i-am batut pe turci pe unde i-am prins. Ba, pe bune? I-am batut atat de tare incat am stat cu capul plecat si am platit bir sute de ani, practic turcii s-au cacat pe noi de cand e lumea, dar suna bine, da bine la imagine, ne face sa ne simtim importanti. Adevarul? Ne place sa pozam, sa dam bine, sa ne umflam in pene ca niste cocosi obositi. In realitate, de prea multe ori am fost lasi cand conta, dezbinati cand trebuia sa fim uniti si gata sa ne vin...

In politica romaneasca nu mai e suficient sa fii slab. Trebuie sa pari sigur pe slabiciunea ta, sa o spui rar, apasat, ca si cum asta te recomanda. Domnul Grindeanu ne-a linistit: nu a invatat politica la scoala de maici. Doamne fereste sa fi fost invers. Aici, recunosc, chiar m-ar fi speriat. Sa ne trezim cu cineva care respecta reguli, care intelege limita dintre functie si abuz. Care mai si tace cand nu stie. Ar fi fost un accident, un defect de sistem. Asa, cel putin pentru mine, lucrurile sunt clare. E din aceeasi linie de productie. Nu e o exceptie, e o editie, una mai lucioasa, dar la fel de goala. Colectia o stim deja, nu trebuie sa o mai prezentam, doar o recunoastem din mers. Iliescu, fostul comunist jegos, care a tinut democratia in lesa scurta si i-a spus ca asa se face. Nastase, bombonelul politicii romanesti, nesimtitul ala care a adunat tablouri mai ceva ca muzeele mari din Europa. Geoana, fost copil de comunist notoriu, a ramas, ca de obicei, la usa istoriei: bate, aste...

Sorinaccio Grindeanu, acest ipocrit al clasei politice din Romania, a iesit din coalitie cu fata omului care tocmai a aflat ca il insala nevasta, desi tot cartierul stia de doi ani. Socat, indignat, tradat – omul pur si simplu nu s-a asteptat. La fel cum nu s-a asteptat nimeni ca CFR o sa mearga prost cand l-a pus pe el sa o conduca, si totusi. Stiti cum se iese dintr-o coalitie in Romania? Nu cu scandal, nu cu trantit usa, nu cu vreun discurs pe care sa-l citeze nepotii tai vreodata. Se iese tiptil, cu un comunicat pe care cineva de la partid l-a scris in zece minute, a dat copy-paste dintr-unul vechi si a schimbat doar data – sperand ca nu observa nimeni, si de obicei are dreptate. Apoi conferinta de presa, cu fata grava, „indelungi consultari interne", ceea ce in traducere libera inseamna o ora si jumatate de certuri pe un grup de WhatsApp care se numeste "ajunge, pana aici"...pana unde ma, pana ati vazut ca nu mai aveti ce fura??? PSD a guvernat tara asta in atatea r...

PSD e singurul partid care vrea sa dea jos guvernul… dar se roaga sa nu fie nevoit sa puna premier dupa. E ca si guru Georgescu care a cerut ajutorul de la interlopul Ghita, cu scopul de a nu-l obtine...noaptea mintii! La astia de de le faci examen psihologic, iasa toti cu diagnostic de " schizofrenie paranoica, cu apucaturi violente si tendinte de suicid"...de Balaceanca, toti. Serios. Daca exista olimpiada la " vrem puterea, dar fara consecinte", PSD lua aurul si mai cerea si decontul pe deplasare. Si vine unul de-al lor, din casa, nu vreun dusman, nu vreun frustrat de pe Facebook — primarul Toma de la "pesede"— si zice relaxat: daca ajunge Grindeanu premier, duce tara in cap. Partidul l-a dus deja. Bai, asta nu mai e opozitie. E auto-critica live. E ca si cum isi lasa singuri review: "1 stea, nu recomand, am lucrat acolo". Si fix aici devine frumos. Pentru ca, in mod normal, ai zice: bun, daca tot ziceti ca e dezastru, puneti mana si conduceti...

Ungurii l-au trimis acasa pe Viktor Orban dupa 16 ani. Noi inca dezbatem daca merita sa ne ridicam din pat pentru vot. Ba, m-am tot intrebat ce blestem o fi pe poporul asta de ajungem, ciclic, sa ne luam lectii de la altii pe care ii consideram, din reflex, "mai inapoiati". Si uite ca vine momentul ala incomod in care trebuie sa recunosc: vecinii nostri, ne-au dat o lectie simpla, fara filozofie, fara drama. S-au dus la vot si au schimbat ceva. Optzeci la suta prezenta!!!!!!!!!! La noi, 80% e procentul de oameni care iti explica la bere ca "nu are rost". Si aici incepe comedia. Pentru ca, in timp ce ungurii il trimit acasa pe omul care a cochetat ani de zile cu Moscova si a mai scapat, printre dinti, vise umede cu harti redesenate, la noi exista o categorie vocala de "suveranisti" care l-au aplaudat cu ambele maini.  Cu patos, cu spume, cu nerv. Suntem suveranisti doar pana apare cineva mai autoritar de admirat. Asta e performanta noastra intelectuala: sa ...